monitorulcj.ro Menu
Educație

Mircea Miclea, despre Evaluarea Națională: „Este un eșec al învățământului gimnazial”

Aproape 40% dintre elevii înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului au luat medii sub 5 sau au lipsit de la Evaluarea Națională 2019.

În urma rezultatelor de la Evaluarea Națională din acest an, fostul ministru al Educației clujean, Mircea Miclea, și-a exprimat părerea cu privire la ce ar trebui să facă Ministerul Educației pentru a reduce rata de eșec.

„Să reia rezultatele pentru fiecare elev de la evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a și să ceară școlilor, pentru fiecare elev cu probleme de învățare, un plan individualizat de studiu. Iar punerea în practică a acestui plan remedial se poate face în after school, cu condiția să se respecte legea care spune că programa școlară acoperă 75% din orele de predare, lăsând la dispoziția profesorului 25% din timpul alocat materiei respective (Articolul 66 din Legea educației). Deci în restul de 25% din timp tu, ca profesor, aveai posibilitatea să te adaptezi la elevii pe care îi ai.


Paragraful nu l-au scos din lege, deci să-l aplice.

Programa trebuie recalibrată astfel încât, dacă ai 100 de ore de matematică în clasa a IV-a, să pui în programă subiecte care să fie predabile în 75 de ore și atunci ai 25 de ore să faci ce crezi. Dacă ai elevi slabi repeți, dacă ai elevi buni le dai în plus exerciții din culegeri. Asta e de făcut.


Deci luate rezultatele, făcut plan remedial individualizat de învățare pentru fiecare elev.

Orele de after school să fie realizate de profesori în baza acelor ore care apar în norma didactică. Ministerul să le spună: puneți în practică planul individualizat.


Iar evaluarea cadrelor didactice trebuie făcută în primul rând pe ce au făcut cu copiii, nu pe hârtii, nu pe participări la concursuri”, a spus fostul ministru, potrivit edupedu.ro.

Miclea a mai spus că aceste statistici reprezintă un eșec al învățământului gimnazial, adăugând că Ministerul Educației ascunde problemele în spatele unor statistici.


„Rata aceasta de eșec este enormă. Este un eșec al învățământului gimnazial și eșecul acesta se explică prin ignorarea evaluărilor la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a. Evaluările acelea formative aveau funcția de a identifica copiii cu probleme, de a-ți da un reper național la care să îi raportezi și pentru care să pui la punct planuri remediale din clasă în clasă, apoi să intervii cu consiliere în carieră, astfel încât copiii să meargă pe traseele pentru care sunt pregătiți. Rezultatele lor au fost băgate sub preș si de către Ministerul Educației, și de către școli, care în loc să le folosească pentru a face remediere timpurie a deficitelor le-au ignorat și efectul se vede acum, la final. Dacă ne uităm la rezultatele acestor copiii în clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, vedem că aceste situații erau cunoscute.

Ministerul Educației ascunde rezultatele sub statistici netransparente, iar școlile și profesorii le spun tuturor că evaluările nu au nicio valoare, când funcția lor era de a diagnostica din timp deficitele. În clasa a VIII-a, când le constatăm, ce facem? Principala cauză este faptul că nu s-au folosit rezultatele de la Evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, care ar fi putut permite o intervenție timpurie. Din clasa a II-a știai că el nu știe să scrie, sa citească. În mod firesc trebuia să faci ceva cu acel copil.


De ce nu au corectat? Fiecare școală avea toate datele pentru fiecare elev să facă corecția.

Este aici complicitatea tuturor: statistica anunțată de Minister după evaluările la clasa a II-a, a IV-a, a VI-a este greu descifrabilă, profesorii ascund ce descoperă în rezultate și părinții se declară nemulțumiți. Este o complicitate, nimeni nu a făcut ceea ce putea face pentru ca rezultatele să fie cu totul altele”, a spus Mircea Miclea.