monitorulcj.ro Menu
Educație

Rezultate remarcabile ale studenților UBB la un concurs internațional de programare

Studenții Facultății de Matematică și Informatică a UBB, organizați în două echipe, au participat, în perioada 18-20 octombrie 2019, la etapa regională SEERC (Europa de Sud-Est) a concursului internațional de programare „International Collegiate Programming Contest -ICPC 2019”.

Echipa UBB HakunaMatata, formată din Sebastian Nechita, Tudor Cozma și Bogdan Pop, s-a clasat pe locul IV, în vreme ce echipa UBB AvengersAssemble, compusă din Andrei Sorin Popovici, Rareș Patcas și Flaviu Crăciun, s-a clasat în primele 10 echipe din România.
Această etapă a competiției s-a desfășurat la Universitatea Politehnica București și a avut înscrise 57 de echipe din Europa Centrală și de Est.
Concursul internațional de programare „International Collegiate Programming Contest” este prima competiție globală organizată pentru universitățile din toată lumea.