monitorulcj.ro Menu
Educație

Anul Cărții la Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Turda (P)

Prin proiectul Asociației Părinților Colegiului Național ”Mihai Viteazul” Turda, Itinerarii spirituale, finanțat de Consiliul local Turda, elevii liceului au oportunitatea de a realiza activități educative dedicate Anului cărții.

Activitățile din cadrul Cercului de lectură al colegiului, constituit la începutul anului școlar din elevi iubitori de carte, au ca obiective promovarea lecturii, întâlniri tematice cu scriitori contemporani, stimularea creativității elevilor prin scrierea unor eseuri, realizarea unor itinerarii cultural-literare pentru a cunoaște mai bine istoria literaturii române.

În perioada 7-9 noiembrie 2019, elevi și profesori ai Colegiului Național ”Mihai Viteazul” Turda s-au deplasat la Iași pentru a vizita case memoriale ale marilor scriitori români (Casa memorială Ion Ceangă de la Humulești, Bojdeuca lui Creangă, Casa memorială George Topârceanu), locuri care i-au inspirat pe scriitori în redactarea operelor lor (Parcul Copou, Hanul Ancuței, Humulești), obiective istorice: Cetatea Nemț, Muzeul Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa, Biserica Trei Ierarhi, Palatul Culturii, Muzeul de istorie al Moldovei, Casa Dosoftei, precum și alte obiective turistice din Iași (Râpa Galbenă, Muzeul de Arte, Muzeul Științei și Tehnicii ”Ștefan Procopiu”, Muzeul Etnografic al Moldovei). Fiecare elev implicat în proiect va scrie impresiile sale într-un jurnal de călătorie, urmând ca cele mai reprezentative să fie premiate în cadrul concursului ”Călător printre scriitori”. 


Elevi și profesorii CNMV prezenți la Iași în perioada 7-9 noiembrie au vizitat una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ preuniversitar din țară, Colegiul Național Iași. Elevii din cele două colegii, membre ale Alianței Colegiilor Centenare din România, au prezentat unitățile școlare din care fac parte și au impărtășit experiențe de liceeni performanți, promovând exemple de bună practică.

Prin activitățile nonformale din cadrul proiectului Itinerarii spirituale elevii CNMV au reusit să cunoască frumuseți ale patriei și locuri istorice importante, au cunoscut elemente de identitate națională.


Mulţumim Asociaţiei Părinţilor a Colegiului Naţional “Mihai Viteazul” Turda și Consiliului Local Turda care au sprijinit financiar acest proiect.