monitorulcj.ro Menu
Educație

Copiii au intrare liberă în școală! Ministerul Sănătății: Părinții să termometrizeze copilul

Ministerul Sănătății a decis să renunțe la procedura prin care copiilor li s-ar fi luat temperatura la intrare în școală și ar fi întrebați cum se simt. Astfel, școala începe fără triaj epidemiologic.

Copiii au intrare liberă în școală! Ministerul Sănătății: Părinții să termometrizeze copilul

 

 


Secretarul de stat, Dragoș Garofil, a explicat că îndatorirea de a lua temperatura copiilor înainte de a veni la școală le va reveni părinților. Acesta a spus, în Comisia de Învățământ din Senat, că părinții vor fi aceia care trebuie să verifice, în fiecare dimineață, starea de sănătate a copiilor.

Triajul va fi realizat acasă

„Un triaj zilnic va trebui să fie făcut acasă. Părinții să evalueze starea de sănătate, să termometrizeze copilul. Când are febră, copilul nu trebuie adus la școală. E o măsură obligatorie”, a punctat secretarul de stat.


De asemenea, „una dintre măsurile esențiale e de a separa pe cât posibil grupurile. Interacțiunea între clase să fie cât mai mică, astfel încât atunci când apare un caz, el să fie izolat la nivelul acelei clase.”

În Cluj s-a stabilit scenariul de desfășurare al activităților școlare

Inspectoratul Școlar Județean Cluj a explicat miercuri, 12 august, că atât orele de curs, cât și pauzele vor fi decalate, iar programul școlar organizat astfel încât să existe cât mai puțină interacțiune între elevi în curtea școlii sau pe coridoare.


Pentru 50% dintre școlile din județ, prezența la școală va fi fizică, iar pentru cealaltă jumătate se va aplica sistemul hibrid, unde copiii vor face cursurile cu schimbul – o săptămână la școală, o săptămână online, participând activ la clasă, prin intermediul platformelor și camerelor web. Primăria Cluj-Napoca a asigurat aparatura necesară școlilor pentru o desfășurare cât mai naturală a cursurilor.

Inspectorul general, Mariana Marc, a confirmat faptul că școlile vor dispune de toate măsurile de igienizare, de la gel dezinfectant, până la măști, chiar dacă elevii vor veni cu mască de acasă. Se ia în considerare faptul că este vorba de copii, iar aceștia le pot deteriora, scăpa pe jos, având nevoie de una nouă.


Citește și:

Cum vor merge copiii la școală? A fost stabilit scenariul pentru județul Cluj!

 


Termenul de livrare al tabletelor este 10 septembrie! O să fie achiziționate și laptopuri