Educație
Mircea Miclea, fost ministru al Educației: „Începutul noului an școlar va arăta destul de prost”
Profesorul Mircea Miclea, fost ministru clujean al Educației, se declară îngrijorat de începerea noului an școlar.
Profesorul Mircea Miclea spune că începutul noului an școlar va arăta prost, întrucât de-a lungul verii nu s-au experimentat diverse variante de a face școală. Astfel, elevii și cadrele didactice vor experimenta odată cu începerea școlii și vor învăța ce ar fi trebuit să știe deja de câteva luni, în ceea ce privește gestionarea situației.
„Începutul noului an școlar va arăta destul de prost, din păcate, deoarece s-a ratat o perioadă extrem de bună în care se putea învăța ce avem de făcut pentru 14 septembrie. După 15 mai, până la sfârșitul anului școlar, 15 iunie, se putea încerca în diverse școli, mai ales că riscurile erau extrem de mici, diverse modalități de a începe școala. Nu s-au experimentat aceste lucruri, deci n-am învățat nimic și acum suntem în situația de a experimenta odată cu începutul anului școlar. Din păcate, va trebui să învățăm acum ceea ce am fi putut învăța cu două luni în urmă”, a declarat Mircea Miclea la Digi24.
Recuperare pe perioada vacanței și școală de la 1 septembrie
În opinia sa, Ministerul Educației ar fi trebuit să facă două lucruri. În primul rând, să organizeze meditații și cursuri de recuperare a materiei pierdute în timpul anului școlar anterior. De asemenea, Miclea susține că anul școlar ar fi trebuit început mai devreme cu două săptămâni, adică de la 1 septembrie, pentru a câștiga timp în lupta cu pandemia.
„Unu: pe parcursul verii să facă învățământ remedial, așa cum se face de pildă în Marea Britanie, unde s-au alocat 1,5 miliarde de lire sterline pentru a remedia deficitele de învățare din anul anterior. Adică: faci meditații cu copiii în timpul verii, îi plătești pe profesori, pentru ca să recupereze materia pierdută în anul anterior. Doi: cred că trebuia începută școala la 1 septembrie, domnii profesori oricum sunt pontați la școală ca fiind activi de la 1 septembrie, deci nu era un cost în plus cu dânșii, însă în același timp aveai o rezervă de timp de care te puteai folosi pentru ca să predai cât de cât niște materie, astfel încât, dacă în iarnă cumva apare un nou sezon dificil, măcar o parte din materie să fie predată. Nu s-a făcut nici lucrul acesta”, a subliniat Mircea Miclea.
CITEȘTE ȘI
Elevii pot opta pentru învățământul online. Care sunt condițiile?