monitorulcj.ro Menu
Educație

Elevii vor avea GRATUITATE pe TOATE mijloacele de transport în comun

Elevii din România vor avea gratuitate pe toate tipurile de transport în comun.

elevii-vor-avea-gratuitate-pe-toate-mijloacele-de-transport-in-comun

 

 


Elevii din țară vor putea beneficia de gratuitate la transportul în comun.

 


Mai multe asociații de elevi din România, în frunte cu Consiliul Național al Elevilor (CNE) și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar (FNAP-IP) solicită președintelui României, Klaus Iohannis, să promulge legea privind transportul gratuit al elevilor, iar parlamentarilor și Guvernului să nu o atace la Curtea Constituțională a României.

Proiectul privind gratuitatea pentru elevi la toate tipurile de transport, pe tot parcursul anului calendaristic, a fost adoptat, miercuri, 7 octombrie, în Senatul României, cu 97 de voturi „pentru”, dintr-un total de 127 de voturi.


Ce prevede proiectul privind gratuitatea elevilor la transport?

Proiectul de lege prevede că elevii din învățământul preuniversitar vor avea parte de gratuitate la toate tipurile de transport (rutier, naval, cu metroul), precum și feroviar la toate categoriile de trenuri (clasa a-II-a), atât pe parcursul anului școlar, cât și în timpul vacanțelor.

Totodată, elevii menționează că inițiativa legislativă rezolvă problema transportului județean și că anulează efectele negative pe care Ordonanța nr. 70/2020 le-a adus asupra transportului și implicit a accesului la educație.


Ordonanța a avut ca efect principal eliminarea dreptului tuturor elevilor, indiferent de localitatea în care studiază, de a beneficia de reducere de minimum 50% la transportul județean și interjudețean folosind autocarul sau microbuzul, prin modificarea art. 84 din Legea educației naționale nr.1/2011.

Gratuitatea transportului rezolvă problema elevilor navetiști

Gratuitatea asigurată elevilor navetiști a fost restrânsă pentru transportul județean și interjudețean rutier doar pentru elevii care nu au liceul în localitatea de domiciliu, motiv pentru care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu.


Astfel, proiectul adoptat de Senat aduce importante clarificări privind acordarea reducerilor, aceasta efectuându-se de către autoritățile locale, județene și naționale prin compensații către operatorii de transport, fără a implica școlile. Se contribuie deci la reducerea complicațiilor birocratice, simplificând întregul proces.

„Având în vedere faptul că un număr destul de mare de elevi studiază într-un alt oraș decât cel de domiciliu și că majoritatea dintre aceștia nu își permit întru totul un abonament pentru a ajunge la orele de curs, tragem un semnal de alarmă către Președintelui României ca acesta să promulge legea pentru a le oferi elevilor o necesitate de care depind”, a declarat Paula-Livia Buda, președintele Asociației Elevilor din Maramureș (AEM).

„Solicităm Președintelui României promulgarea legii, pentru a rezolva, cât de repede posibil, problema elevilor navetiști. Colegii noștri din întreaga țară ne semnalează faptul că sunt nevoiți să își plătească transportul la și de la școală, iar mulți dintre ei nu își permit acest lucru. Transportul gratuit pentru elevi reprezintă o măsură de bază în combaterea abandonului școlar, un fenomen din ce în ce mai prezent în țara noastră”, a declarat Rareș Voicu, președintele CNE.

CITEȘTE ȘI:

Câți elevi și profesori din Cluj sunt infectați cu COVID-19? Cazurile cresc zilnic

 

Elevii care fac naveta petrec ore întregi pe drum