monitorulcj.ro Menu
Educație

Grădinița „Parfum de Tei” din Cluj se deschide! Preșcolarii vor face cursuri față în față

O grădiniță din Cluj-Napoca trece în scenariul verde. Grădinița „Parfum de tei” își va desfășura activitatea față în față.

Grădinița „Parfum de Tei” din Cluj trece pe scenariul VERDE! Preșcolarii se vor întoarce fizic la grădiniță

 

 


Grădinița cu Program Prelungit „Parfum de Tei” din Cluj-Napoca își reia activitatea didactică cu prezență fizică. Prin urmare, preșcolarii se vor întoarce la grădiniță începând cu data de 18 martie și își vor desfășura activitatea cu prezență fizică.

 


Preșcolarii se vor putea bucura de activitățile practice alături de educatoare. Toate măsurile sanitare vor fi respectate cu stricțe pentru a se evita riscul de infectare cu COVID-19.

Reguli stricte în grădinițe!

Accesul părinților va fi interzis în unitate, copiii vor fi luați de la poarta clădirii de o persoană care va fi desemnată de director, iar la final de program se va proceda la fel. Jucăriile sau alte obiecte vor rămâne în grădiniță.
Intrarea se va face prin mai multe uși de acces, în cazul în care unitatea nu are această posibilitate, distanțarea fizică între persoane va trebui respectată în interiorul unității. În același timp va fi stabilit un interval orar pentru intrare. Se vor realiza trasee delimitate în incinta unității dar și în spațiul de joacă din curte.


Personalul unității trebuie să poarte mască de protecție pe durata interacțiunilor directe cu cei mici, la distanțe mai mici de un metru și igienizarea regulată a mâinilor este obligatorie.

Distanțarea socială, regulă de bază!

Grupa de copii va fi împărțită în subgrupe de câte 5-10 copii, educatorul asigurându-se că se respectă distanțarea socială.
Adulții care răspund de activitățile cu copiii (educatoare/profesor pentru învățământul preșcolar și alt p de personal) nu se schimbă, în măsura în care acest lucru este posibil.
După finalizarea activităților, copiii se vor igieniza individual, iar la baie vor fi marcaje pe suprafața podelei de un metru. Copiii vor merge pe rând la baie, iar educatorul va trebui să se asigure de acest lucru. Toate materialele pe care le folosesc copii vor fi igienizate.


CITEȘTE ȘI:

Reguli stricte în grădinițe pe timp de pandemie