monitorulcj.ro Menu
Educație

UBB Cluj sărbătorește „Ziua Universității”. Daniel David: „Mă simt atât onorat să reprezint astăzi această comunitate academică”

Miercuri, 3 noiembrie 2021, UBB sărbătorește „Ziua Universității”, sub deviza „Datoria vieții noastre”!

UBB Cluj sărbătorește „Ziua Universității”. Daniel David: „Mă simt atât onorat să reprezint astăzi această comunitate academică”

 

 


Prin decretul nr. 4090 din 12 septembrie 1919, semnat de regele Ferdinand I, s-a consfinţit că „Universitatea maghiară din Cluj se transformă pe ziua de 1 octombrie 1919 în Universitate românească”, primul rector al Universității din Cluj fiind profesorul Sextil Pușcariu.

Lecția inaugurală  „Datoria vieţii noastre” a fost prezentată la 3 noiembrie 1919, de către profesorul Vasile Pârvan. Între 31 ianuarie și 2 februarie 1920 s-au desfăşurat serbările oficiale de inaugurare ale Universităţii din Cluj, în prezenţa Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria. În octombrie 1927, Universitatea din Cluj va adopta oficial numele „Universitatea Regele Ferdinand I”, nume pe care îl va purta până în 1948.


„UBB este astăzi succesorul academic și legal al Universității din Cluj/Universitatea Regele Ferdinand I. După tradiția latină, germană și maghiară, începută în 1581, adăugarea în 1919 a componentei românești în învățământul superior clujean a fost un moment istoric, absolut necesar și așteptat, iar UBB, prin profilul multicultural și mottoul Tradiție și Excelență, onorează astăzi această tradiție/istorie. Mă simt la rândul meu atât onorat să reprezint astăzi, ca rector, această comunitate academică, cât și responsabilizat de această istorie monumentală a universității noastre”, a transmis rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

CITEȘTE ȘI


UBB CLUJ, membră a Alianței Universităților Europene EUTOPIA