La Școala Gimnazială din comuna clujeană Câțcău, activitățile la orele învățătoarei Călina Chelaru sunt mai ceva ca la oraș.
Elevii care sunt acum în clasa a VII-a vor susţine, în anul şcolar următor, Evaluarea naţională aşa cum este organizată în prezent, a anunţat, vineri, ministrul Educaţiei, Monica Anisie.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege iniţiat de Partidul Social Democrat (PSD) privind dublarea alocaţiilor pentru copii. S-au înregistrat 179 voturi „pentru”, niciun vot „împotrivă” şi 9 abţineri.
Un procent de 44,6 dintre studenții și elevii de peste 16 ani au declarat că citesc online site-uri de știri, ziare și reviste, potrivit celei mai recente anchete INS.
Primarul Floreștiului, Horia Șulea, a anunțat în urmă cu câteva zile că o nouă școală gimnazială va fi construită.
Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca își prețuiește înaintașii, iar ziua de luni, 16 decembrie, este Ziua Recunoștinței.
Joi, în cadrul Galei de excelență „10 pentru Cluj”, preșcolarii și elevii clujeni cu rezultate deosebite în anul școlar 2018-2019 au fost premiați de municipalitate.
Problema cadourilor foarte scumpe oferite profesorilor a fost dezbătută de-a lungul anilor. De cele mai multe ori, de sărbători, părinții se dau peste cap, adună bani și cumpără cadouri dascălilor, deși așa ceva nu ar trebui să se practice.