monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

VALEA CHINTĂULUI - Strada Pomet, asfaltată doar parţial - FOTO

Clujenii care locuiesc pe strada Pomet de pe Valea Chintăului solicită Primăriei Cluj-Napoca să asfalteze strada în totalitate.

Strada Pomet

Oamenii spun că sunt zeci de case care nu au asfalt până la poarta casei, deşi mare parte din stradă a fost reparată. Strada Pomet porneşte din Oaşului şi se continuă până la cimitirul din Valea Chintăului, având patru ramificaţii care poartă tot numele de strada Pomet.

Cei care locuiesc pe artera principală sunt mulţumiţi că acum au asfalt după ce ani la rând au circulat în condiţii improprii, mai rău decât la sat. Ceilalţi care au casele pe cele patru ramificaţii încă aşteaptă lucrările de reparaţii, dar sunt mulţumiţi totuşi că măcar o mare porţiune din drum a fost modernizat. “Locuim de patru ani aici şi porţiunea aceasta de stradă este la fel ca atunci când ne-am mutat aici. Suntem mulţumiţi totuşi că ne-au asfaltat măcar strada de jos că înainte era îngrozitor. Ne rupeam maşinile, iar iarna abia urcau şoferii pe stradă”, spune o femeie care locuieşte pe una din porţiunile neasfaltate. Ramificaţiile neasfaltate sunt „decorate” cu gropi şi noroi, starea drumului nefiind îmbunătăţită nici măcar cu pietriş.


Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca afirmă că strada Pomet a fost asfaltată, iar pe porţiunile rămase nemodernizate nu se poate interveni cu lucrări în momentul de faţă din cauză că nu au fost realizate toate lucrările la reţelele de utilităţi. Până când locuitorii nu vor fi racordaţi la toate utilităţile nu se pot face lucrări de modernizare.