monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

MĂRĂŞTI - "Civilizaţia" la Cluj: Mormane de gunoi împrăştiat în parcare

Tomberoanele dintr-un punct gospodăresc de pe strada Buftea din cartierul Mărăşti nu sunt suficiente pentru clujenii care aleg să arunce gunoiul lângă boxă.

sursa foto: domnuleprimar.ro

Punctul gospodăresc fiind amplasat tocmai lângă locurile de parcare, gunoiul care dă pe dinafară ajunge şi printre maşini, iar proprietarii autoturismelor trebuie să facă slalom printre resturile de mâncare, ambalaje şi cutii ca să ajungă la maşină.

Situaţia de pe strada Buftea a fost semnalată Primăriei Cluj-Napoca prin intermediul unui site pentru sesizări şi reclamaţii la adresa autorităţilor locale. “Aş dori să fac o sesizare cu privire la boxa de gunoi care este amplasată în curtea interioară a blocului Buftea nr. 12, între parcări. Boxa nu este amenajată cum ar trebui şi gunoiul iese în parcare”, scrie un clujean în sesizarea adresată primarului Emil Boc.


Bărbatul propune mutarea boxei de gunoi mai departe. “Eu plătesc parcarea şi condiţii nu am. Vă rugăm să veniţi pe teren şi să ne rezolvaţi problema! Am făcut mai multe reclamaţii la telefonul primarului în legătură cu gunoiul care era ieşit din boxă trei metri. Nu se poate aşa ceva, trăim într-o ţară civilizată”, încheie clujeanul.