Monitorul Cartierelor
Desființarea garajelor, întreruptă de coronavirus. Când vor fi reluate demolările în cartierul Între lacuri
Primarul Emil Boc a anunțat reluarea demolării de garaje în cartierul Între Lacuri, proces întrerupt pe perioada stării de urgență și de alertă.
Edilul clujean a declarat că, odată cu ieșirea din stare de alertă, se va relua demolarea garajelor din cartierul Între Lacuri. În total, un număr de 352 de garaje vor dispărea, fiind înlocuite cu locuri de parcare și spații verzi.
„Demolarea garjelor în cartierul Între Lacuri merge mai departe, sunt somații în curs. Evident, pe peiroada pandemiei nu am mai semnat dispoziții, pentru că oamenii trebuiau să stea în casă, nu puteau ieși să își demoleze garajul, nu venea nimeni să o facă. Acum, după ce se iese oficial din starea de alertă, mergem mai departe, pentru că acest proces este ireversibil la Cluj. Garajele sunt de domeniul istoriei. În locul lor facem parking-uri, spații verzi, locuri de parcare, locuri de joacă, tot ce este necesar în zona respectivă”, a declarat Emil Boc, la un post local de radio.
Cartierul Între Lacuri își schimbă fața
Viceprimarul Dan Tarcea anunța la începutul anului că zona Între Lacuri va avea o nouă față. Acesta anunța că, începând cu luna martie, vor începe o serie de „lucrări masive” în cartierul Între Lacuri, inclusiv demolarea vechilor garaje, planuri amânate însă de pandemia de coronavirus.
„Să știți că facem lucrări în cartiere în fiecare primăvară. Acum vom începe lucrări masive în cartierul Între Lacuri, este un cartier în care nu prea s-a intervenit în ultimii ani. Vom demola și 352 de garaje care sunt pe domeniul public. Sunt emise deja ordinele de demolare”, a declarat Tarcea în luna februarie.
În condițiile în care clujenii nu-și demolează benevol garajele învechite, vine Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP) Cluj-Napoca și va face una cu pământul construcțiile, avertizează viceprimarul.
„În zona Între Lacuri intervenim și pe alei și trotuare, au fost alei din beton, crăpate. Sunt zone chiar în care este o alee din pământ. Suntem în faza obținerii autorizației de construire”, a mai punctat Dan Tarcea.
Activiștii nu vor parcări în locul garajelor
Activiștii SOS Parcul Est susțin că localnicii din zonă cer ca lângă Lacul 3 din Gheorgheni să fie amenajate alei pietonale și cicliste, respectiv mobilier urban, nu locuri de parcare pentru mașini. Părerile clujenilor sunt împărțite și, în timp ce unii spun că malurile lacurilor trebuie amenajate corespunzător, drept spații de recreere, alții se întreabă unde ar putea să-și parcheze mașinile.
„Oamenii oare unde să-și pună mașinile? Blocurile acelea sunt majoritatea comuniste, Ceașcă (Nicolae Ceaușescu – n.r.) nu voia în ruptul capului ca românii să aibă autoturisme personale, deci garajele nu intrau în discuție pe atunci”, a semnalat Petru D., completat de Claudiu S.: „Își vor parca oamenii mașinile în apartamente?”.
CITEȘTE ȘI
Primăria promite „modernizări masive”. A sosit rândul clujenilor din cartierul Între Lacuri!