monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Când vor fi gata lucrările pe străzile din Cluj? Într-o zonă există „potențial de întârziere”

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a trecut în revistă marile lucrări de infrastructură din Cluj-Napoca – unele executate de SC Diferit SRL – dezvăluind termenele de finalizare pentru câteva dintre acestea.

cand-vor-fi-gata-lucrarile-pe-strazile-din-cluj-napoca-intr-o-zona-exista-potential-de-intarziere

Așa cum Monitorul de Cluj dezvăluia în urmă cu câteva zile, strada Depoului, din cartierul Dâmbul Rotund, va intra, în sfârșit, în modernizare. Consiliul Local a aprobat indicatorii tehnico-economici, iar lucrările vor debuta în cursul lunii iulie. Dacă strada Depoului, plină de gropi și departe de pretențiile unui oraș de cinci stele, a fost cuprinsă în proiect, un drum aflat într-o situație identică, Badea Cârțan, mai are de așteptat.

„Acolo este un proiect mai vechi pe care îl avem, pe Badea Cârțan. Și acolo vom lucra. Doar că, acolo a durat vreo patru ani de zile până când am preluat de la Ministerul Transporturilor. Țineți minte, cât necaz și câte probleme am avut, ca pe niște străzi care sunt în Cluj-Napoca, să nu se poată interveni legal, pentru că nu erau în proprietatea noastră”, a explicat edilul, într-o intervenție telefonică la o emisiune radio.


De ce nu se poate moderniza integral strada Valea Fânațelor?

Primarul a trecut apoi la situația de pe strada Valea Fânațelor. Tot în cadrul ședinței ordinare de săptămâna trecută, consilierii locali au adoptat un proiect de Hotărâre pentru modernizarea tronsonului cuprins între strada Oașului și intersecția cu strada Fânațelor, în lungime de 477 metri, pentru circa 480.000 de euro.

Potrivit edilului, „acolo” este o altă problemă legată de celelalte companii care trebuie să își efectueze lucrările de investiții (apă, gaz, canalizare). Fiindcă pe respectivul tronson există deja infrastructura necesară, acesta va fi reabilitat în ampriza existentă. De ce nu se poate instala însă măcar iluminatul public pentru restul cetățenilor din zona Valea Fânațelor?


„Repet, toate se pot face numai când tehnicienii ne spun că este posibili potrivit legii, dacă autoritățile ne permit. Eu nu sunt inginer să spun din vârful pixului că se pot face. (...) Eu pot să vă spun că se fac integrat aceste lucrări, pentru că tehnic nu poți să cheltuiești bani publici. Faci, apoi dărâmi, că vine ăla de la gaz sau apă. Se poate face doar o lucrare integrată”, a explicat Boc.

Ce este atât de... diferit la SC Diferit SRL?

În noaptea de 12 spre 13 mai, au debutat lucrările în zona Pieței Lucian Blaga, în cadrul proiectului în urma căruia vor fi modernizate și străzile Republicii (primul tronson), Napoca, Petru Maior și Emil Isac. În primă fază au fost finalizate, până în 5 iunie inclusiv, lucrările preliminare de modernizare la rețelele electrice și pe tronsoanele necesare din afara amplasamentului, desfășurate de SDEE Electrica Cluj, Compania de Apă și CFO Integrator.


„În zona centrală, am stat cu pixul și cu telefonul și cu gura, pentru toate rețelele care sunt corelative lucrărilor din Piața Lucian Blaga. Astăzi, toți cei care au avut angajamente, și-au finalizat lucrările. Nimeni nu credea că le vor face, bravo lor, le-am spus că îi fac de minune public, dacă nu își onorează angajamentele. Au reușit să termine în trei săptămâni”, s-a mândrit primarul.

Acum, „mingea este în terenul” firmei care face lucrarea contractuală, SC Diferit SRL, „firma de casă” a Primăriei Cluj-Napoca. Până în 30 iunie, trebuie finalizate lucrările pe primul tronson, pentru strada Republicii, tronson Napoca – Avram Iancu. Apoi, până în septembrie, trebuie finalizate lucrările pe străzile Petru Maior, Emil Isac, Napoca.


„Nu îl termină, intră la penalizări. Le atrag atenția de pe acum că sunt deja potențial în întârziere, nu văd mișcările necesare că ar putea termina până la sfârșitul lunii, dar mai au timp”, a avertizat edilul, dezvăluind că, potrivit calendarului contractual, toată lucrarea – inclusiv Piața Lucian Blaga – trebuie finalizată până în noiembrie 2020. Cu toate acestea, Boc speră ca partea de carosabil să fie gata mult mai devreme, până în septembrie.

Când vor fi gata lucrările în zona străzii Regele Ferdinand?

Lucrările continuă și în zona străzii Regele Ferdinand, unde marcajele finale trebuie trasate până în data de 22 iunie. De asemenea, până în 15 august, trebuie completate lucrările la scuarul CEC, respectiv pe strada Émile Zola. Și aici, lucrările sunt efectuate tot de Diferit SRL. Ce este atât de… diferit la Diferit SRL?


„Există termene și sancțiuni. Suntem prieteni cu toată lumea, atât timp cât respectă legea și termenele cotnractuale. Ne salutăm de la distanță, nu mai face nimeni lucrări în oraș și nu mai primesc recomandări cei care întârzie. Avem pe lista neagră câteva care intră acolo. Diferit își joacă cartea, și are mai multe cărți în joc, din nefericire. (...) Nu mai merge niciun fel de șmecherie, nu contează firmele, toți sunt egali în fața legii și au același tratament, atât timp cât au lucrări de calitate, clujenii sunt mulțumiți și au cel mai bun preț”, a punctat edilul.

CITEȘTE ȘI:

Termenul pentru finalizarea modernizării zonei Piața Lucian Blaga a fost dezvăluit!
 

DESCOPERIRE ÎNCREDIBILĂ! Bucăți dintr-un templu roman, vechi de 2.000 de ani, descoperite pe Regele Ferdinand