monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Modernizare RADICALĂ în Centru! Un parc va fi reabilitat, se fac cercetări ARHEOLOGICE, dispar locuri de parcare la Cluj-Napoca

Modernizare din temelii în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca. O serie de propuneri vor schimba radical fața orașului.

Modernizare RADICALĂ în Centru! Un parc va fi reabilitat, se fac cercetări arheologice, dispar locuri de parcare la Cluj-Napoca

În ședința ordinară de joi, consilierii locali au validat documentația și indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea Parcului Ion Luca Caragiale. Suprafața totală amenajată prin proiect este de 11.913 mp, iar costurile totale ale investiției sunt estimate la 25.547.494,05 lei (TVA inclus), cu o durată estimată de realizare de 24 luni.

Este propusă reamenajarea integrală a parcului Ion Luca Caragiale

Cu aviz favorabil din partea Comisiei de buget și a Comisiei juridice, proiectul de Hotărâre a trecut în unanimitate, cu 21 de voturi „pentru”. Vorbim despre aprobarea scenariului 1 de reabilitare a parcului Ion Luca Caragiale, a străzii Octavian Petrovici și parțial a străzii George Barițiu, potrivit documentației cuprinsă în Anexă.


Conform referatului de aprobare, se propune reamenajarea integrală a suprafeței parcului, cu identificarea și păstrarea vegetației valoroase și sănătoase existente, pentru a crea o atractivitate mai mare în rândul publicului. Totodată, se propune descoperirea canalului Morii, al cărui traseu sistematizat a fost acoperit la sfârșitul anilor ’80 cu o dală de beton.

Odată cu descoperirea acestui al doilea curs de apă ca importanță din municipiu, acesta devine parte integrantă a parcului. În consecință, se propun amenajări și sistematizări pe verticală pentru a facilita accesul pietonal la luciul de apă, însoțite de amenajări peisagere specifice cursurilor de apă.


Cercetări arheologice în „inima” Clujului pentru a descoperi traseul incintei medievale

În continuarea acestor demersuri se propune realizarea unor cercetări arheologice care vizează descoperirea traseului celei de-a doua incinte medievale a orașului, ce traversează suprafața parcului. Prin documentarea arheologică a acestui areal se dorește evidențierea la suprafață a descoperirilor arheologice, pentru a crește atât atractivitatea parcului, cât și pentru a releva evoluția istorico-urbanistică.

De asemenea, se propune regândirea în întregime a străzii Octavian Petrovici, prin reconfigurarea geometriei acesteia în plan, eliminarea tuturor parcărilor existente, înlocuirea straturilor de uzură existente, a sistemului de iluminat public, precum și dotarea acesteia cu mobilier urban nou, marcaj rutier și signalistică urbană noi, dar și plantări de aliniamente de arbori. Acolo unde condițiile de trafic permit, se propun reorganizări de străzi de tip „shared-space”, prin eliminarea diferențelor de nivel între spațiul pietonal și carosabil.


CITEȘTE ȘI:

Uitați de dotările „la nivelul anului 2000”! O nouă investiție „verde” este promisă în Cluj