monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Ce se întâmplă cu Parcul Feroviarilor? Primarul Emil Boc speră la finanțare europeană

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a fost prezent la Bruxelles, unde a discutat despre posibila finanțare din bani europeni pentru proiectele din Cluj.

Ce se întâmplă cu Parcul Feroviarilor? Primarul Emil Boc speră la finanțare europeană, sursă foto: Raymond FÜSTÖS

Am fost la Bruxelles săptămâna trecută, la Comitetul European al Regiunilor, au fost două teme foarte importante atât pentru Cluj, cât și pentru Europa. În primul rând, finanțarea pentru metrou și tren metropolitan din perspectiva exercițiului financiar următor. Am fost acolo să susțin proiectul, a contat foarte mult, lucrurile merg în direcția bună în acest sens”, a declarat edilul, într-o intervenție telefonică la un post local de radio.

El a precizat, privind finanțarea europeană consistentă a proiectelor viitoare de mobilitate europeană, că decizia Comitetului European al Regiunilor va fi comunicată Parlamentului European și Consiliului European, instituții care au competență decizionala finală în ceea ce privește aprobarea susținerii financiare începând cu anul 2021.


Pentru Parcul Feroviarilor, „va fi finanțare din exercițiul financiar următor”

Emil Boc a vorbit nu doar despre proiectul metroului și trenului metropolitan, ci și despre viitoarele parcuri și zone verzi din Cluj-Napoca. Este cazul și Parcului Feroviarilor, al doilea parc ca mărime din municipiu, intrată în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca printr-o Hotărâre de Guvern dată în iulie 2017. Cu toate acestea, reabilitarea acestui parc se lasă așteptată de ceva vreme.

„Va fi finanțare din exercițiul financiar următor (pentru parc – n.r.). De asta am fost la Bruxelles, să mă asigur că finanțarea pentru ce înseamnă verde, nepoluant, va veni direct la administrațiile locale și vom fi eligibili la proiecte. (...) Vom avea finanțare și pentru Parcul Feroviarilor, dar din 2021-2027. Pentru tot ce înseamnă verde, că va fi Parcul Est, Cetățuia, modernizarea malurilor Someșului, Pădurea Clujenilor, pădurea-parc Făget”, a promis edilul.


În aprilie 2019, primarul municipiului Cluj-Napoca a explicat că motivul pentru care durează atât de mult începerea lucrărilor în Parcul Feroviarilor este că totul se face pe baza concursurilor de soluții. „Este în proiectare (parcul – n.r.). Termenul de finalizare a proiectării este august, după care se trece la licitația de execuție”, a spus la acea vreme Emil Boc.

CITEȘTE ȘI:


Parcul Feroviarilor se transformă în parc public. Sau e doar o promisiune electorală?