O fetiță de 9 ani din comuna Florești a fost bătută de polițistul local care se afla în autobuzul școlar. Incidentul a pornit de la o ceartă între fetiță și un alt elev.
Iulian Bohan are 42 de ani și s-a născut în Cluj-Napoca. Deși destinul l-a forțat să crească la casa de copii, a reușit să-și croiască propriul drum spre succes, ajungând un fotograf profesionist apreciat peste hotare.
Sâmbătă seara, la Sala Polivalentă a avut loc un eveniment la care au fost prezenți mii de oameni oameni, în aceeași zi în care s-au anunțat noi restricții în județul Cluj. „Forțele de ordine sunt singurele care pot sancționa”, spune prefectul, în cazul în care măsurile legale nu au fost respectate.
Clujeanul, întemnițat de peste 6 ani într-un penitenciar din China, va fi eliberat doar la executarea integrală a pedepsei, adică în 27 martie 2022 „din cauza ignoranței și a nepăsării autorităților din România”, spun avocații lui Balo.