monitorulcj.ro Menu
Politică

Două noi proteste anunţate luni la Bistriţa

Două noi proteste ale cetăţenilor au fost anunţate luni în municipiul Bistriţa, după cel de duminică seara, la care au participat peste 400 de persoane, în ambele cazuri lumea fiind mobilizată prin intermediul site-urilor de socializare, informează Agerpres.

 

Prima manifestare va avea loc de la ora 16 în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bistriţa, la iniţiativa unui om de afaceri local, cunoscut pentru implicarea sa în unele cazuri umanitare.În acelaşi timp, de la ora 17,00, cei care au participat la protestul de duminică şi-au dat din nou întâlnire în faţa Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud, la acţiune urmând să participe şi preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, fost purtător de cuvânt al acestui partid.Viceprimarul municipiului Bistriţa, George Avram (PSD), a declarat pentru AGERPRES că nimeni nu a cerut vreo autorizaţie pentru cele două proteste de luni.