monitorulcj.ro Menu
Politică

240 de clase pregătitoare la Cluj

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean Cluj au facut ieri câteva precizări în ceea ce priveşte clasa „zero”.

În jur de 5.500 de copii din Cluj vor intra, începând cu data de 1 septembrie 2012, în clasa „zero”.Precizarea a fost făcută de Anca Hodorogea, inspector general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj. Ea a ţinut ieri să dea asigurări asupra faptului că nu vor fi probleme în legătură cu organizarea clasei pregătitoare în şcolile clujene. În judeţ se vor constitui 240 de clase „zero”.Părinţii, informaţi din timpPărinţii ai căror copii vor împlini 6 ani până în septembrie trebuie să stea liniştiţi pentru că vor fi informaţi din timp despre ce au de făcut în privinţa înscrierii în clasa pregătitoare, a declarat Anca Hodorogea.„Vom realiza materiale de informare cu privire la această problemă, care vor fi distribuite la toate grădiniţele din Cluj, iar de acolo vor ajunge la părinţi”, a declarat inspectorul general.Hodorogea a mai precizat că înscrierile vor începe în data de 5 martie şi se vor face în toate unităţile de învăţământ care au clase primare. „Fiecare zonă este arondată unei unităţi de învăţământ. Părinţii pot opta pentru cea de care aparţin sau pentru alta, unde copilul va putea fi înscris în funcţie de locurile disponibile. Dacă la respectiva şcoală sunt mai mulţi copii decât locuri atunci se va face o departajare echitabilă între aceştia, în prezenţa părinţilor, ca să nu fie discuţii”, a precizat ea.În ceea ce priveşte amenajarea spaţiilor pentru clasa „zero”, Hodorogea a spus că este convinsă că nu vor exista probleme, unele licee cerând deja fonduri în acest sens.Fără note, dar cu absenţeCopii nu vor fi nici evaluaţi la înscrierea în clasa pregătitoare şi nici testaţi pe parcursul anului şcolar, curricula fiind întocmită pe sintagma „învaţă jucându-te”. La sfârşitul anului şcolar, copiii vor fi evaluaţi în cadrul unor rapoarte scrise, întocmite de cadrul didactic care va conduce clasa.Încă nu se ştie concret ce vor presupune cursurile copiilor, dar se crede că va fi o mixtură între ce se întâmplă la grădiniţă şi ce se va învăţa în clasa I. Copiii vor fi pregătiţi de cadre didactice, instruite în acest sens, care vor participa la cursuri începând din luna mai şi care vor conduce copiii din clasa 0 şi până în clasa a V-a.Cu toate că nu vor primi note, copiii din clasa „zero” vor primi absenţe dacă lipsesc de la şcoală, învăţământul fiind obligatoriu.