monitorulcj.ro Menu
Politică

PDL va respecta decizia Curţii privind comasarea alegerilor

Curtea Constituţională (CCR) a decis miercuri că Legea privind comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale în 2012 este neconstituţională, admiţând sesizarea USL.

 

Decizia Curţii Constituţionale a României pe legea privind comasarea alegerilor trebuie respectată ca atare, iar PDL va face o analiză asupra pasului următor după ce Curtea îşi va motiva această decizie, a declarat secretarul general al Partidului Democrat Liberal Ioan Oltean, miercuri, pentru Agerpres.„Partidul Democrat Liberal va respecta decizia Curţii fără nici un fel de problemă”, a declarat secretarul general al PDL.Despre afirmaţiile liderului deputaţilor PSD Mircea Duşa, potrivit cărora Guvernul ar trebui să demisioneze în condiţiile în care CCR a declarat neconstituţională comasarea alegerilor, Ioan Oltean a spus că liderii USL ar trebui să ştie că Guvernul poate fi demis printr-o moţiune de cenzură.„Domnul Mircea Duşa şi liderii USL ar trebui să ştie că Guvernul este demis printr-o moţiune de cenzură. Iar ei au depus o moţiune de cenzură pe această lege, care a fost respinsă. În privinţa aceasta lucrurile sunt foarte clare. Guvernul va analiza în funcţie de motivaţia Curţii paşii care îi va întreprinde în continuare. Iar Partidul Democrat Liberal, în numele căruia pot să vorbesc, va respecta această decizie fără niciun fel de reţinere”, a mai afirmat liderul democrat-liberal.Întrebat dacă PDL ar putea lua în calcul, ca soluţie, revenirea cu o nouă lege privind comasarea alegerilor, secretarul general al PDL a afirmat că e prematur de spus acest lucru.„Ceea ce pot să spun cu certitudine este că nu avem niciun fel de reţinere în ceea ce priveşte soluţia şi respectarea acestei soluţii. Curtea Constituţională este suverană. În privinţa aceasta noi nu comentăm deciziile Curţii. În ce priveşte paşii următori, partidul se va întruni, vom vedea şi motivaţia Curţii care a determinat o asemenea soluţie şi în funcţie de aceste elemente vom stabili care sunt paşii pe care trebuie să-i urmăm imediat”, a mai declarat Oltean.Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a declarat miercuri pentru Agerpres că Guvernul trebuie să demisioneze, în contextul în care Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţională legea privind comasarea alegerilor în 2012.