Politică
Dan Păsat s-a autosuspendat din PDL
Deputatul Dan Păsat a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că a decis să se autosuspende din PDL, deoarece “problemele sale personale nu au nimic cu partidul”. Dan Păsat a precizat că va da un comunicat în acest sens şi că, după ce a luat această decizie, este posibil să nu mai participe la întâlnirea grupurilor parlamentare cu preşedintele Traian Băsescu. Anterior, deputatul declarase că va participa la întâlnirea parlamentarilor democrat-liberali cu preşedintele Traian Băsescu şi că va anunţa, printr-un comunicat oficial, decizia pe care a luat-o referitoare la autosuspendarea sa din partid. Deputatul PDL a spus că nu-şi va da demisia din Parlament, deoarece se consideră nevinovat. Preşedintele Traian Băsescu urmează să aibă, marţi după-amiază, o întâlnire cu parlamentarii PDL, în care să se discute despre desemnarea unui premier independent în cazul demisiei lui Emil Boc.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că PDL ar trebui să-i excludă din partid pe Monica Iacob-Ridzi şi Dan Păsat, menţionând că cei mai mulţi parlamentari PDL au votat pentru rezolvarea acestei probeleme, dar sunt în faţa a două eşecuri.
Lideriul deputaţilor democrat-liberali, Mircea Toader, a declarat, luni, că BPN a decis să propună modificarea Statutului partidului astfel încât toţi cei care sunt trimişi în judecată să fie automat suspendaţi din PDL. Toader a făcut această precizare la o întrebare privind situaţia deputatului PDL Dan Păsat, arătând că propunerea de modificare a Statutului va fi supusă aprobării Consiliului Naţional de Coordonare al PDL, care va avea loc sâmbătă.
Săptămâna trecută, solicitarea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive în cazul deputatului PDL Dan Păsat nu a întrunit numărul necesar de voturi favorabile pentru a fi adoptată. În sală au fost prezenţi 292 de deputaţi, înregistrându-se 154 de voturi exprimate, dintre care patru voturi anulate şi 150 de voturi valabil exprimate. În favoarea solicitării DNA s-au înregistrat 116 voturi “pentru” şi 34 de voturi “împotrivă”. Opoziţia anunţase că nu va participa la vot.
Deputatul PDL Dan Păsat a declarat, marţi, după anunţarea rezultatului votului, că solicită DNA să-i trimită dosarul în instanţă, deoarece el se consideră nevinovat. Vineri, procurorii DNA i-au comunicat lui Păsat impunerea interdicţiei de a părăsi ţara în dosarul în care este acuzat de şantaj. Totodată, Păsat nu are voie să ia legătura cu martori sau cu ceilalţi inculpaţi din dosar şi trebuie să respecte un orar impus impus de secţia de poliţie din raza sa teritorială.
Mai mulţi lideri democrat-liberali au apreciat în ultima perioadă că Dan Păsat şi Monica Iacob Ridzi ar trebui să demisioneze din Parlament şi din partid.