monitorulcj.ro Menu
Politică

Programul european de ajutor alimentar continuă și în 2012

Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentului European (PE) a aprobat, luni, un compromis la care s-a ajuns cu Consiliul în decembrie 2011, privind programul de distribuire a produselor alimentare către persoanele cele mai defavorizate.

 

Acest text va permite menținerea, până în 2013, a finanțării integrale din fondurile UE pentru acest program. În acelaşi timp, textul adoptat permite ca programul, în forma existentă, să fie eliminat treptat după 2013, aşa cum au solicitat unele state membre.Deputatul european Rareș Niculescu a salutat adoptarea compromisului, arătând că această decizie era necesară pentru a nu priva un număr important de cetățeni de un ajutor care le este indispensabil, mai ales în această perioadă de criză economică mondială.„În același timp, statele membre vor trebui să identifice soluții pentru continuarea, după 2013, a acestui program atât de important”, a declarat Rareş Niculescu. Programul de distribuire a produselor alimentare către persoanele cele mai defavorizate prevede finanțarea de către UE, în proporție de 100 %, cu un plafon anual de 500 de milioane de euro. În România, în 2010, au beneficiat de acest program peste 2,8 milioane de persoane - pensionari, persoane fără venituri sau cu venituri foarte mici, persoane cu handicap.Totodată, în jur de 14.200 de clujeni beneficiază de aceste ajutoare alimentare.