monitorulcj.ro Menu
Politică

Raportul intermediar privind MCV este pozitiv

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a apreciat miercuri că este pozitiv raportul intermediar al Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, dar a subliniat că sunt importante evoluţiile următoare ale sistemului justiţiei din România, în perspectiva raportului de substanţă din vară.

„E un pas înainte, dar nu m-aş hazarda în niciun fel în a face evaluări în momentul de faţă dacă există posibilitatea în momentul de faţă ca mecanismul să înceteze sau să fie transformat într-o altă formă, ceva aplicabil la nivelul tuturor statelor membre. E prematur, să nu uităm că mai sunt luni bune până la raportul din vară. E foarte important să vedem ce evoluţii vor fi în România în perioada următoare”, a declarat, pentru Agerpres, Leonard Orban.În context, ministrul a remarcat că acest raport intermediar este al treilea raport consecutiv pozitiv al Comisiei Europene asupra justiţiei din România.„În mare, vorbim de un raport pozitiv, care prezintă progresele realizate de România în ultimele luni. Remarc faptul că este al treilea raport pozitiv pe care îl are România şi îmi exprim speranţa că eforturile vor continua astfel încât raportul de substanţă, cel din vară, va fi unul pozitiv şi care va permite luarea unei decizii în consecinţă cu privire la acest mecanism”, a mai arătat Orban.De asemenea, el a evidenţiat că, pentru prima dată, raportul MCV apreciază activitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă mai sunt necesare eforturi la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii.„Sunt evidenţiate progresele realizate atât în activitatea Guvernului, cât şi a Parlamentului, adoptarea unor legi extrem de importante, dar şi faptul că România se află deja într-o fază de implementare a legislaţiei adoptate. Sunt subliniate în continuare progresele în activitatea DNA şi a ANI, dar, aşa cum e normal, în raport se evidenţiază şi zonele unde rezultatele au fost insuficiente sau unde mai e nevoie de eforturi în continuare. O subliniere particulară e legată de conducerea sistemului judiciar, la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, unde se consideră că mai sunt necesare în continuare eforturi astfel încât această instituţie să poată exercita un rol de conducere pentru sistemul judiciar. Este apreciată, pentru prima dată, ca pozitivă activitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, e un lucru îmbucurător”, a spus Leonard Orban.