monitorulcj.ro Menu
Politică

UDMR se grăbește să promită: din aprilie cresc salariile

UDMR anunţă majorări de pensii şi salarii începând cu luna aprilie.

Anunţul a fost făcut sâmbătă, de vicepreşedintele UDMR Laszlo Borbely, arată realitatea.net. Laszlo Borbely a mai precizat că majorarea salariilor este una dintre condiţiile Uniunii pentru a rămâne la guvernare.„În ceea ce priveşte pensiile şi salariile, am insistat foarte mult atât la discuţiile cu FMI, cât şi la discuţiile privind programul guvernamental, să introducem acest punct şi eu sunt convins că în luna aprilie, evident, având datele din primul trimestru, vom putea să mărim salariile şi pensiile, nu pot să vă spun acum procent, vom decide atunci. A fost o condiţie a UDMR”, a spus Laszlo Borbely, citat de realitatea.net.UDMR vrea ca în cel mult o săptămână să fie semnat un protocol al Coaliţiei, în care să fie incluse mai multe condiţii. „Vom încheia un protocol sper într-o săptămână cu termene clare şi dacă nu vor fi respectate, evident, atunci e şi varianta de a părăsi coaliţia. Nu e vorba de ameninţări”, a explicat liderul UDMR.UDMR cere continuarea lucrărilor la autostrada Transilvania şi începerea Autostrăzii Târgu Mureş-Iaşi, înfiinţarea unor linii cu predare în limba maghiară la universităţile multiculturale şi îmbunătăţirea legislaţiei privind pensia de urmaş. Laszlo Borbely a mai susţinut că UDMR nu este de acord cu reorganizarea aministrativ-teritorială, dar susţine reforma în sănătate.