monitorulcj.ro Menu
Politică

Parc nou în cartierul Zorilor

Primăria, în parteneriat cu USAMV Cluj, vrea să amenajeze o pădure-parc şi o grădină agro-botanică.

Primăria Cluj-Napoca,  în parteneriat cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, vor amenaja un parc universitar public şi o grădină agrobotanică, în zona de interferenţă a cartierului Zorilor cu campusul universitar. Suprafaţa va avea aproximativ 6 hectare.Proiectul, realizat de cadrele didactice împreună cu studenţii USAMV şi sprijinit financiar de Primărie, va fi supus votului în şedinţa de astăzi a Consiliului Local. Decizia demarării unui astfel de proiect vine ca urmare a faptului că în Cluj-Napoca spaţiile verzi sunt insuficiente, iar cartierul Zorilor este singurul dintre cartierele mari ale oraşului care nu are un parc întins. „Am decis ca printr-un parteneriat cu USAMV să amenajăm un parc public pentru cetăţenii Clujului, cu precădere pentru locuitorii cartierului Zorilor, şi o grădină agrobotanică”, a declarat primarul interimar al Clujului, Radu Moisin.Prima zonă are acum destinaţia de pădure, iar pentru a păstra mediul natural va deveni „pădure-parc”. Proiectul prevede delimitarea parcului printr-un gard şi un aliniament de arbori, realizarea unor alei din pietriş care urmăresc linia naturală a terenului, reabilitarea rezervorului de apă, construirea unui foişor, realizarea unei zone de relaxare cu bănci şi mese, plus introducerea unor aparate de fitness. Pentru amenajarea parcului, se propune un stil liber, rustic. Pe margina aleilor se vor monta tablouri informative cu privire la speciile existente în parc. „Consider că acest parc va oferi o panoramă foarte frumoasă asupra oraşului nostru, poate chiar mai frumoasă decât cea de pe Cetăţuie” a spus primarul interimar. Accesul în parc va fi gratuit şi se va realiza prin trei zone diferite: una va fi intrarea din cartierul Zorilor (strada Gheorghe Dima), cea de-a doua din Aleea Govora, iar ultima din grădina botanică USAMV.Cea de-a doua parte a proiectului constă în realizarea unei grădini agrobotanice cu două sectoare, unul didactic cu specii lemnoase arborescente iar altul cu specii ierboase considerate indicatori. Grădina există deja dar trebuie puse în valoare speciile de plante existente. Accesul în această grădină se va face pe bază de bilet.Investiţie de 900.000 leiÎn ceea ce priveşte rolul Primăriei în acest proiect, acesta va consta în realizarea propriu-zisă a investiţiei. „USAMV vine cu terenul, noi cu investiţia”, a explicat Radu Moisin. Suma estimată de Primărie pentru aceasă investiţie se ridică undeva la 900.000 lei. „Vom amplasa bănci, vom consolida aleile şi ne vom ocupa de instalarea iluminatului public”, a mai precizat Moisin. După crearea propriu-zisă a parcului, Primăria se va ocupa de menţinerea curăţeniei, iar o maşină de la Poliţia Locală va asigura paza. Prima zonă, cea a parcului, va fi gata până la sfârşitul lunii iunie, iar zona grădinii până la sfârşitul anului. Primarul interimar Radu Moisin a anunţat că, imediat după ce asocierea cu USAMV va fi aprobată de Consiliu local, va fi lansată o dezbatere publică cu privire la planurile pentru amenajarea pădurii-parc. Astfel, forma finală a pădurii-parc va fi stabilită de către specialişti în urma consultării publice. Proiectul, gata în 3 luni„Dacă trebuia să realizăm această investiţie singuri, era gata doar în 3 ani de zile, însă cu sprijinul Primăriei va fi gata mult mai repede. USAMV avea în plan de mai mult timp amenajarea acestui parc, proiect care ar fi urmat să fie realizat în următorii ani. Mă bucur că am reuşit, împreună cu Primăria, să realizăm mai repede acest proiect. În acest context, am considerat necesar să ne valorificăm şi grădină botanică”, a declarat rectorul USAMV Cluj, Doru Pamfil, care a adăugat că prin acest proiect se doreşte „sprijinirea părţii comunitare a oraşului”. Asocierea pentru ambele proiecte a fost aprobată de Senatul USAMV pentru o perioadă de 10 ani.