monitorulcj.ro Menu
Politică

Doar 19% din amenzile date de Poliţia Locală au fost achitate în 2011

Majoritatea celor care au fost amendaţi în oraş au ales să facă uitate sancţiunile.

Astfel, dintre cele peste 48.000 de amenzi, în valoare de 7,3 milioane de lei, aplicate de Poliţia Locală Cluj-Napoca în 2011, doar 12.000 de sancţiuni, în sumă de 1,3 milioane de lei au fost achitate pe parcursul anului trecut.Memoria rău-platnicilor va fi însă reîmprospătată, potrivit şefului Poliţiei Locale, Ioan Călugăr, care atrage atenţia că amenzile se execută silit, chiar cu muncă în folosul comunităţii.„Foarte multă lume nu cunoaşte hotărârile de Consiliu Local sau legislaţia în vigoare, dar asta nu-i absolvă de vină. Dacă nu se plătesc amenzile se trimit la executare silită, astfel că dacă se solicită cazier apare în conţinutul acestuia că sunt probleme, iar în anumite cazuri se transformă în muncă în folosul comunităţii. Până la urmă amenzile tot sunt încasate, fie într-un fel, fie în altul. Sunt şi contestaţii. Fiecare contravenient are dreptul să conteste amenda, însă de foarte puţine ori au succes”, spune Ioan Călugăr.