monitorulcj.ro Menu
Politică

Ministrul Transporturilor a semnat proiectul variantei de ocolire a municipiului Braşov

Ministrul Transporturilor şi Infrastucturii, Alexandru Nazare, şi directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Daniela Drăghia, au semnat sâmbătă, la Primăria Braşov, contractul proiectului de construire a variantei de ocolire a municipiului Braşov, tronsoanele I şi III.

Tronsonul I face legătura între DN1 şi DN11 spre judeţul Covasna, iar tronsonul III între DN 13 Braşov-Sighişoara şi DN1. Tronsonul I are o lungime de 7,29 kilometri, iar tronsonul III de 6,34 kilometri, termenul de finalizare fiind de 12 luni.Valoarea totală estimată a acestui proiect este 262,95 milioane lei, fără TVA, din care 69,25% reprezintă finanţare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, restul sumei fiind asigurată de la bugetul de stat.La intersecţia cu DN11 este prevăzută amenajarea unui nod rutier, iar accesul la/din varianta de ocolire se realizează prin bucle şi bretele de acces.Ministrul Alexandru Nazare şi directorul CNADNR au subliniat că este vorba despre un proiect foarte important atât pentru Ministerul Transporturilor, cât şi pentru municipiul Braşov, fapt care va duce la o supraveghere foarte serioasă în timpul construcţiei proiectului.„Semnăm acest contract şi constructorii trebuie să fie foarte conştienţi că trebuie terminat într-un an, aşa cum este prevăzut, iar lucrările trebuie să fie executate aşa cum prevede proiectul. Calitatea este pe primul plan şi, de aceea, pe tot timpul construcţiei, atât CNADNR, cât şi Direcţia Regională de Drumuri Braşov vor supraveghea îndeaproape tot ce se întâmplă pentru acest proiect. La CNADNR vom fi foarte serioşi şi perseverenţi în a rezolva la timp toate aceste probleme, dacă acestea se vor ivi”, a spus Daniela Drăghia.Tronsonul II al variantei de ocolire a Braşovului este construit cu două benzi şi urmează ca în acest an să se întocmească un proiect pentru încă două benzi de circulaţie.Referitor la autostrada Comarnic-Braşov, ministrul Transporturilor a declarat că se va lansa în cel mai scurt timp consultanţa. 'Prefer să pregătim foarte bine acest proiect şi să-l facem cât mai vandabil', a spus Alexandru Nazare.Ministrul a precizat totodată că în drum spre Braşov s-a oprit pe şantierul autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, care are termen de finalizare 15 mai 2012.„Mă aştept să lucreze zi şi noapte pentru a termina lucrările la termen. În caz contrar, vor fi penalizaţi. Azi am fost pe autostradă, am verificat stadiul lucrărilor şi am constatat că mai este de lucru la poduri. Le-am spus că trebuie să lucreze zi şi noapte pentru a finaliza acest proiect la timp”, a completat Nazare.