monitorulcj.ro Menu
Politică

Uioreanu lansează acuzaţii la adresa PDL

Deputatul liberal Horea Uioreanu a acuzat ieri PDL că face presiuni asupra primarilor USL din judeţul Cluj, pentru a trece în rândul democrat-liberalilor, fără a aduce însă dovezi clare în acest sens.

Potrivit lui Uioreanu, reprezentanţii PDL încearcă să îi mituiască pe aceştia cu bani „din Fondul de rezervă al Guvernului”. El a mai precizat că primarul liberal din comuna Mărgău ar putea trece la PDL, iar viceprimarul liberal din comuna Ciucea a anunţat că a trecut deja la PDL.„Există semnale din teritoriu, din mediul rural, potrivit cărora asupra primarilor noştri, ai USL, se fac presiuni şi în sensul de alocări de bani pentru acele comune pentru ca acei primari să treacă la PD. În curând, se va da o hotărâre de Guvern şi vor fi alocaţi bani celor care promit că trec la PD, iar o altă hotărâre de Guvern cu alocări de fonduri va fi aprobată în campania electorală. În Mărgău va exista, posibil, o trecere a primarului PNL la PD, iar viceprimarul PNL din comuna Ciucea a trecut deja la PDL“, a declarat, duminică, Uioreanu.În replică, deputatul democrat liberal Petru Călian subliniază faptul că Horea Uioreanu nu vine cu dovezi clare, şi că de fapt acesta a intrat într-o anti-campanie electorală îndreptată chiar împotriva lui însuşi. „Declaraţiile lui Uioreanu demonstrează faptul că este deja în campanie, însă este de fapt o anti-campanie, îndreptată împotriva sa, prin declaraţiile pe care le face. Probabil că el mituieşte primarii cu grătare“, a comentat parlamentarul clujean pentru monitorulcj.ro.