monitorulcj.ro Menu
Politică

Emil Boc: Ponta ar fi fost un premier „constituţional”

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat luni că ştia de propunerea pe care preşedintele Traian Băsescu urma să o facă USL privind funcţia de premier. Mai mult, propunerea preşedintelui s-ar fi încadrat în limitele şi în cadrul Constituţiei şi avea acoperire politică.

Întrebat despre faptul că Victor Ponta a spus că nu i s-a făcut o propunere în mod serios din partea şefului statului de a fi premier, Emil Boc a precizat: „Eu cred că stenogramele sunt mai mult decât elocvente”. Fostul premier a precizat că reprezentanţii Puterii urmau să vadă care va fi reacţia USL, la propunerea făcută. „Da. Am discutat despre acest subiect, ştiam de propunerea pe care urma s-o facă USL. Urma să vedem care va fi reacţia USL la propunerea făcută", a spus Boc, ieri, înainte de şedinţa BPN al PDL, citat de Mediafax.În opinia fostului premier, din punct de vedere constituţional, propunerea are acoperire politică.„Spun asta pentru că, în condiţiile în care nu există un partid majoritar în Parlament care să deţină jumătate plus unu din locurile din Parlament, atunci preşedintele poate consulta orice partid politic parlamentar în legătură cu formarea Guvernului şi cu propunerea de desemnare a unui premier care să-şi găsească în Parlament susţinerea politică necesară pentru a trece guvernul. Deci, din punct de vedere constituţional, propunerea are acoperire totală politică”, a explicat Emil Boc.

Traian Băsescu a declarat duminică, în cadrul unei emisiuni TV, că, după demisia Guvernului Boc, i-a propus funcţia de premier lui Victor Ponta, precizând că, dacă liderii USL vor susţine că nu s-a întâmplat aşa, va pune la dispoziţie atât înregistrarea audio cât şi transcrierea discuţiei.„Tandemul meu cu domnul Stolojan n-a rezistat. Când să fie dânsul preşedinte şi eu premier, n-a mai putut să continue cursa. Când am devenit eu preşedinte şi el trebuia să fie premier mi-a depus mandatul după câteva zile din cauza complicaţiilor din alianţă. Deocamdată nici tandemul Antonescu-Ponta n-a lucrat împreună. Propunerea nu trebuia refuzată. Eu în locul domnului Ponta aş fi acceptat, mă duceam în Parlament şi dacă treceam Guvernul îl duceam până la alegeri“, a spus preşedintele, potrivit Mediafax.După declaraţiile preşedintelui, Victor Ponta a negat că acesta i-a propus funcţia de premier după demisia lui Emil Boc. El a pretins că preşedintele minte şi că nu i-ar fi făcut o asemenea ofertă.