monitorulcj.ro Menu
Politică

Iulius Mall promite 2.800 de noi locuri de muncă

Conducerea complexului comercial solicită aprobări pentru extindere.

Complexul comercial Iulius Mall vrea să se extindă şi să construiască două noi clădiri pentru birouri, pe malul laculului din cartierul Gheorgheni. Această investiţie ar putea aduce 2.800 de locuri de muncă. Consilierii judeţeni au aprobat ieri demararea proiectului.Reprezentantul Iulius Mall, Sorin Gutman a explicat ieri că, în momentul de faţă există o componentă de birouri, iar firmele îşi doresc să se extindă. Pe de altă parte, el a explicat că, prin aprobarea acestui proiect s-ar putea produce aproximativ 2.800 de noi locuri de muncă.

„Exista şi varianta de a se extinde în alte centre universitare precum Bucureşti, Timişoara sau Iaşi. Şi-au dorit însă să rămână aici pentru că aici au forţa de muncă adecvată. Practic ne batem cu alte centre universitare pentru aceste companii. Nouă ne-a rămas doar să le creăm un spaţiu suficient pentru acomodare“, a explicat reprezentantul Iulius Mall.Aprobare pentru două noi imobileCele două imobile vor avea înălţimi de zece respectiv patru etaje. Potrivit contractului negociat cu reprezentanţii Univers T, în incinta celor două noi clădiri, nu se vor putea desfăşura activităţi de cazare, servicii de alimentaţie publică, în regim hotelier. Acestea sunt domenii care daja fac obiectul de activitate al hotelului deţinut de Consiliul Judeţean.