monitorulcj.ro Menu
Politică

Poliţiştii locali, instruiţi la Şcoala de Agenţi de Poliţie

În perioada 2 aprilie – 29 iunie, 20 de poliţişti locali din municipiul Cluj-Napoca şi cinci din Turda participă la un curs de instruire care se desfăşoară la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca.

Acesta este primul curs de pregătire profesională adresat reprezentanţilor Poliţiei locale.În acest interval de timp, poliţiştii locali vor parcurge trei module de instruire: de pregătire generală (care cuprinde: comunicare, norme de conduită profesională, utilizarea armamentului din dotare), de ordine publică (cuprinzând tehnici şi tactici de intervenţie, constatarea unor fapte de natură contravenţională şi penală în domeniul ordinii publice, acordarea primului ajutor în situaţii de urgenţă) şi de circulaţie pe drumurile publice (cu referirte la aplicarea legislaţiei specifice, constatarea unor fapte de natură contravenţională şi penală în domeniul circulaţiei pe drumurile publice).La Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” va avea loc şi a doua serie de cursuri, în intervalul 1 octombrie – 21 decembrie 2012. Reprezentanţii şcolii clujene au declarat că aceste cursuri sunt organizate în baza unui Ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor datând din luna februarie 2012 privind formarea iniţială, în anul 2012, în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere.