monitorulcj.ro Menu
Politică

Marko Bela: Există o uzură a întregului guvern

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că există o uzură a întregului guvern, dar în acelaşi timp sunt şi şanse de relansare. 'Cel mai mare câştig pentru alegerile din 2012 ar fi dacă am reuşi să guvernăm cu rezultate. Bineînţeles în 2010 am avut măsuri restrictive, nepopulare, dar deja în 2011 sunt şanse să se pună în mişcare economia, nu zic că vor fi schimbări foarte spectaculoase dar totuşi am putea să avem rezultate în dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea economiei în general', a declarat Marko Bela. Din acest motiv Marko Bela a precizat că Uniunea ar vrea să exploateze această perspectivă şi nu să se gândească 'la o altă coaliţie sau o altă formă de guvernare''. Dacă această Coaliţie, a precizat el, ajunge în impas, numai atunci se va pune problema schimbării. 'Dar în acest moment, nu cred că am fi într-o astfel de situaţie. Noi nu nu ne-am pus problema nici schimbării primului ministru. Dacă vor exista astfel de iniţiative vom discuta acest lucru dacă partenerii noştri doresc, dar noi credem că într-adevăr există o uzură a întregului guvern, dar în acelaşi timp sunt şi şanse de relansare', a afirmat preşedintele UDMR.