monitorulcj.ro Menu
Politică

Puterea pierde Senatul. Cvorumul stă în două persoane

Senatorii Iosif Secăşan şi Cezar Măgureanu şi-au anunţat, marţi, în plen demisiile din PDL şi, respectiv, UNPR, primul trecând la PNL, iar celălalt declarând că rămâne independent.

Senatorul Iosif Secăşan a anunţat, marţi, în plenul Senatului, că îşi încetează activitatea în grupul PDL şi că în continuare va activa în grupul PNL.Secăşan a fost ales în colegiul uninominal 2 din Circumscripţia electorală 11 Caraş-Severin, acesta candidând din partea PDL.La rândul său, senatorul Cezar Măgureanu a anunţat, marţi, în plenul Senatului, că îşi dă demisia din funcţia de vicelider al Grupului Progresit. El a menţionat că în continuare va activa ca senator independent. Parlamentarul a fost ales în colegiul uninominal 1 din Giurgiu, acesta candidând din partea PDL.Până în prezent, puterea avea 68 de senatori, adică numărul minim necesar pentru asigurarea cvorumului. În acest moment însă, în Senat distribuţia mandatelor este următoarea: PDL - 45 de senatori, inclusiv Iulian Urban - independent afiliat PDL şi Radu F. Alexandru, care nu a renunţat la mandat pentru a trece la CNA; UDMR - 8 senatori; UNPR - 13 senatori.În total, coaliţia are 66 de senatori. Opoziţia are 66 de senatori (PSD - 41 de senatori, iar PNL - 25 de senatori). De asemenea, există doi senatori neafiliaţi: Mircea Geoană, exclus în toamnă din PSD, şi Cezar Măgureanu, care marţi şi-a anunţat demisia din UNPR şi a precizat că va activa ca independent. Practic, de aceştia doi depinde asigurarea cvorumului la Senat.