monitorulcj.ro Menu
Politică

Se extinde iluminatul public în şase cartiere

Peste 500 de aparate de iluminat public vor fi montate pe străzi, alei dintre blocuri, parcări, locuri de joacă şi parcuri din cartiere Mărăşti, Gruia, Grigorescu, Mănăştur, Zorilor, Gării.

Consilierii locali vor discuta, în şedinţa de mâine, proiectul de hotărâre prin care iluminatul public va fi extins pe mai multe străzi, alei, parcări, locuri de joacă şi parcuri. Valoarea totală a investiţiei este de peste 5,3 milioane lei, iar termenul de finalizare este estimat la şapte luni.Potrivit proiectului de hotârâre, vor fi montate 508 aparate de iluminat în cartierele Mărăşti, Gruia, Grigorescu, Mănăştur, Zorilor, Gării. Printre străzile unde vor fi montate astfel de aparate se numără Bună Ziua, pe porţiunea cuprinsă între Calea Turzii şi Trifoiului, ultimii 1.500 de metri ai Bulevardului Muncii, Antonio Gaudi, Plevnei, Cetăţii, Fabricii, Aurel Vlaicu. De asemenea, vor fi montate aparate de iluminat şi în parcurile Gheorghe Dima, I.L. Caragiale şi Ştefan cel Mare. Extinderea şi reabilitarea iluminatului public din cartierele respective este necesară deoarece, de-a lungul anilor, numeroase zone dintre blocuri şi-au modificat configuraţia prin construirea de parcuri, locuri de joacă pentru copii, parcări, puncte gospodăreşti, alei de acces.„Reţelele existente nu asigură un minim necesar de iluminare, iar unii stâlpi vechi de iluminat obturează căi de acces sau trotuare. Nu în ultimul rând, uzura fizică a reţelelor existente conduce la defectări dese şi, automat, la numeroase sesizări şi costuri semnificative pentru remedierea acestora”, se arată în proiectul de hotărâre. Lucrările de extindere a iluminatului public vor corela cu lucrările de asfaltare şi amenajare a străzilor, aleilor, parcărilor şi locurilor de joacă.