monitorulcj.ro Menu
Politică

Sebastian Lăzăroiu, consilier prezidențial 2.0

Preşedintele Traian Băsescu a semnat joi decretul privind numirea lui Sebastian Lăzăroiu în funcţia de consilier prezidenţial, informează Administraţia Prezidenţială.

Lăzăroiu a mai deţinut funcţia de consilier prezidenţial în perioada martie 2007 - aprilie 2011, fiind coordonatorul Departamentului de planificare şi analiză politică din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.După semnarea decretului de eliberare din funcţia de consilier prezidenţial, la sfârşitul lunii aprilie a anului trecut, preşedintele Traian Băsescu declara că Sebastian Lăzăroiu a ales să plece de la Cotroceni pentru că a optat pentru calitatea sa de analist, care îi era mai potrivită decât „cămaşa strâmtă” a unui consilier.„A fost o despărţire în bună înţelegere. Domnul Sebastian Lăzăroiu a optat pentru calitatea de analist, care îi era mai potrivită decât cămaşa strâmtă a unui consilier care poate vorbi foarte puţin. Am o relaţie foarte bună cu dânsul şi în continuare. Nu evit, dacă am nevoie de o opinie politică, să-i dau un telefon”, spunea şeful statului.

Ministru„ de vară”

La 3 iunie 2011, Sebastian Lăzăroiu a fost nominalizat să preia portofoliul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în Cabinetul primului-ministru Emil Boc (guvernul Boc V). După câteva luni, pe 16 septembrie, Lăzăroiu a fost revocat din funcţia de ministru al Muncii de către premierul Emil Boc.Guvernul are nevoie de un ministru al Muncii cu normă întreagă, spunea Emil Boc, după revocarea lui Lăzăroiu de la Ministerul Muncii.„În privinţa propunerii de remaniere guvernamentală făcută astăzi, Guvernul are nevoie de un ministru cu normă întreagă la Ministerul Muncii. Este un minister extrem de greu iar, pe de altă parte, Partidul Democrat Liberal (PDL) are nevoie de un ministru care să nu încerce să-şi facă imagine în detrimentul partidului care îl susţine pentru că, în ultimă instanţă, orice ministru are susţinere de la partidul de guvernământ sau care compune coaliţia”, a afirmat premierul Boc.Preşedintele Traian Băsescu i-a conferit, în 2009, lui Sebastian Lăzăroiu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, „în semn de apreciere a competenţei, loialităţii şi profesionalismului dovedite în promovarea şi afirmarea intereselor României”.Sebastian-Laurenţiu Lăzăroiu s-a născut la 20 martie 1970, în oraşul Comăneşti, judeţul Bacău. În prezent, Lăzăroiu coordonează un proiect media, care cuprinde şi postul tv TV H 2.0