monitorulcj.ro Menu
Politică

Convenţia Extraordinară a PDL va avea loc pe 30 iunie

Convenţia Naţională Extraordinară a PDL pentru alegerea noii conduceri a partidului va avea loc în 30 iunie, a decis, marţi, Consiliul Naţional de Coordonare (CNC) al formaţiunii, potrivit Mediafax.

Decizia a fost luată prin vot, înregistrându-se doar o abţinere. Preşedintele demisionar al PDL Emil Boc a anunţat, după şedinţa CNC, că în 30 iunie va avea loc Convenţia Naţională Extraordinară, urmând să fie aleşi preşedintele şi membrii BPN, pe actuala structură de conducere. „Avem Convenţie Naţională Extraordinară pe 30 iunie. Alegem preşedintele şi BPN. Vor fi 1.450 de delegaţi“, a anunţat Emil Boc, după şedinţa CNC. Potrivit lui Boc, comisia de organizare a Convenţiei va fi formată din nouă persoane, propuse de organizaţiile judeţene cu cele mai bune rezultate la alegerile locale. Vă reamintim că, la sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele Partidului Democrat Liberal, Emil Boc, împreună cu întreg Biroul Permanent Naţional şi-au prezentat demisiiile. „Preşedintele Partidului Democrat Liberal împreună cu întreg Biroul Permanent Naţional şi-au prezentat demisia. Atât preşedintele cât şi BPN îşi asumă răspunderea politică pentru rezultatele pe care le-am obţinut la rezultatele locale“, a declarat atunci Emil Boc. Liderul democrat-liberal a subliniat că „preşedintele PDL împreună cu BPN au traversat România prin criză“. „Şi-au asumat măsurile politice care au salvat România de la colapsul economic. Aceste măsuri au fost bune, au fost corecte. Ele ne-au costat din punct de vedere politic, ne-au costat din punct de vedere electoral. Este un gest de asumare a răspunderii politice ca atare şi, în consecinţă, atât preşedintele PDL cât şi BPN şi-au asumat gestul demisiei“, a adăugat Emil Boc.