monitorulcj.ro Menu
Politică

UDMR își va anunța poziția în plenul Parlamentului

Hunor Kelemen: UDMR va anunţa poziţia în privinţa suspendării preşedintelui în plenul Parlamentului.

Preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, a anunţat vineri că Uniunea va anunţa care este poziţia sa cu privire la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu în plenul reunit al Parlamentului, refuzând să precizeze dacă va fi un vot pro sau contra şefului statului sau se vor abţine. „Noi vom anunţa în plen decizia noastră. Un singur lucru pot să vă spun, că vom fi prezenţi la dezbatere şi vom fi prezenţi în momentul votării, dar decizia o vom anunţa în plenul Camerelor reunite“, a declarat Kelemen, după consultările cu parlamentarii UDMR, care au durat mai puţin de 15 minute.

Plenul celor două Camere dezbat şi votează vineri solicitarea USL privind suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Agerpres