monitorulcj.ro Menu
Politică

15.000 de participanţi sunt așteptați la mitingul pro-Băsescu de sâmbătă

Primarul Emil Boc spune că va aproba mitingul de susţinere a preşedintelui suspendat.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a anunțat ieri că va aproba mitingul de susţinere a preşedintelui suspendat Traian Băsescu, programat să se desfășoare sâmbătă, la Cluj-Napoca. Potrivit lui Emil Boc, cererea a fost depusă de PDL Cluj, pentru 20.000 de participanţi la miting. „Este în analiză cererea la comisia de circulaţie, pentru a se stabili traseele. Evident că o vom aproba, dar în condiţiile stabilite de specialişti. Eu mă aştept să fie între 10-15.000 de oameni la acest miting. Cererea este pentru 20.000 de persoane“, a menţionat Emil Boc, citat de Agerpres. El a mai spus că pentru referendum în municipiul Cluj-Napoca vor fi amenajate 159 de secţii de votare, exact aceleaşi ca la alegerile locale din iunie „Vara asta se poartă alb“Sub deviza „Vara asta se poartă alb“, democrat-liberalii au decis încă de la începutul săptămânii să organizeze mitinguri pentru susţinerea democraţiei şi a preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, în mai multe oraşe din ţară. Alte asemenea mitinguri vor avea loc la Iaşi şi la Bucureşti. Tinerii democrat liberali au semnalat derapajele de la democraţie încă de săptămâna trecută, înainte ca Traian Băsescu să fie suspendat din funcţia de preşedinte al Românie. Ei au pichetat sediile ambasadelor SUA şi ale statelor membre UE, unde au depus şi o scrisoare în care au semnalat „măsurile abuzive şi atacurile la adresa instituţiilor democratice“ ale Guvernului Victor Ponta şi ale majorităţii parlamentare. Ulterior, mai exact joia trecută, 2.000 de oameni au protestat, în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, la mitingul organizat de PDL împotriva demersului USL de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. „Cetățenii suspendați” ies în stradăŞi clujenii şi-au manifestat nemulţumirea faţă de Guvernul Ponta şi de „abuzurile“ USL, încă de săptămâna trecută. Zeci de persoane s-au adunat în Piaţa Unirii pentru a fi solidari cu preşedintele suspendat. „Deşteaptă-te române“, „Cetăţean suspendat“, „Respectarea Constituţiei nu e opţională“, „CCR bate PCR“, „Copy-paste, demisia“, au fost câteva dintre mesajele celor prezenţi în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.