monitorulcj.ro Menu
Politică

BEJ Cluj a respins sesizarea lui Boc privind scrisorile care ar fi fost trimise de USL în numele său

Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj a respins, duminică, sesizarea formulată de primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, cu privire la scrisorile care ar fi fost puse de USL în cutiile poştale, prin care clujenii erau îndemnaţi în numele său să se prezinte la referendum.

Potrivit unei hotărâri a BEJ Cluj, afişată, duminică, la sediul instituţiei, sesizarea a fost respinsă cu majoritate de voturi pe motiv că nu se pune problema săvârşirii unei infracţiuni de fals.„BEJ Cluj a respins sesizarea primarului Emil Boc cu majoritate de 5 voturi la 1. În speţă nu se pune problema săvârşirii unei infracţiuni de fals sau a unei alte infracţiuni atâta timp cât scrisoarea în discuţie nu este semnată. Neexistând nici indiciile săvârşirii unei infracţiuni, nu se justifică sesizarea Parchetului în vederea efectuării de cercetări”, se arată în documentul citat.Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a sesizat, sâmbătă, Poliţia şi Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj cerând identificarea şi tragerea la răspundere a membrilor USL care ar fi trimis scrisori în numele său cu îndemnul către clujeni de a merge la referendumul pentru demiterea lui Băsescu.„În calitate de primar condamn în termeni foarte duri gestul USL Cluj de a împânzi cutiile poştale din Cluj-Napoca cu o scrisoare falsă în numele meu prin care aş îndemna clujenii să meargă la referendum. Este vorba despre un fals ordinar şi grosolan care este făcut de USL Cluj în numele meu, pentru că punctul meu de vedere a fost, este şi va rămâne foarte clar recomandarea clujenilor de a nu participa duminică la referendum. Gestul USL arată disperarea în care se află această formaţiune şi dorinţa cu orice preţ, prin încălcarea flagrantă a legii şi bunului simţ, de a-şi apăra hoţia şi demersurile ilegale începute în Parlament. Voi sesiza Poliţia şi BEJ Cluj pentru identificarea şi tragerea la răspundere a membrilor USL Cluj care au distribuit astfel de scrisori”, spunea, sâmbătă, Emil Boc.Purtătorul de cuvânt al PSD Cluj, Horia Nasra, declara că acuzaţiile lui Emil Boc sunt „simple fabulaţii”. „Acuzaţiile primarului Emil Boc sunt simple fabulaţii, noi nu ne asumăm responsabilitatea pentru afirmaţiile acestuia prin care vrea să-l salveze de electorat pe cel care a fost şi este şeful său, Traian Băsescu”, spunea Nasra.Preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, declara, la rândul său, că nu are cunoştinţă despre distribuirea unor astfel de scrisori în cutiile poştale din Cluj-Napoca.