monitorulcj.ro Menu
Politică

Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, convocate joi, la ora 12,00

Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au fost convocate pentru joi, la ora 12,00, după ce Curtea Constituţională a României a transmis miercuri preşedinţilor celor două Camere ale Legislativului copia hotărârii privind referendumul din 29 iulie, care urmează să fie prezentată în şedinţă comună.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat că atât el, căt şi preşedintele interimar al Senatului Petru Filip îşi doresc convocarea cât mai rapidă a plenului reunit, rămânând ca, în urma discuţiilor cu liderii de grupuri, să se constate dacă ziua de vineri este una 'fezabilă' în sensul că senatorii şi deputaţii vor putea asigura cvorumul necesar.

Zgonea a explicat că parlamentarii nu sunt în Bucureşti, subliniind totodată că Birourile permanente ale Parlamentului nu se pot întruni în afara cvorumului necesar.

,,Când noi suntem în cvorum, prin Birourile permanente, putem da o decizie care va fi transmisă oficial, legal către Secretariatul General al Guvernului pentru a fi publicată în Monitorul Oficial cu privire la sesiunea extraordinară. Dacă noi nu suntem în cvorum, nu putem lua această decizie şi atât eu, cât şi domnul Petru Filip am semna un act ilegal. În consecinţă, am speranţa că toţi colegii mei vor putea să vină pentru a stabili ziua în care deschiderea şedinţei plenului să fie una cu cvorum", a spus miercuri Valeriu Zgonea.

Plenul Curţii Constituţionale a discutat miercuri motivarea Hotărârii nr. 6 din 21 august referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu şi confirmarea rezultatelor acestuia. După ce decizia va fi prezentată în plenul Parlamentului, se va publica în Monitorul Oficial, dată de la care se vor aplica măsurile hotărâte de CCR.

Curtea Constituţională a României a constatat marţi că la referendumul din 29 iulie nu au participat cel puţin jumătate plus unu din persoanele înscrise în listele electorale permanente pentru ca acesta să fie valabil, în conformitate cu prevederile art. 5, alin. 2 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Potrivit CCR, Traian Băsescu îşi reia exercitarea atribuţiilor constituţionale şi legale de preşedinte al României de la data publicării hotărârii Curţii în Monitorul Oficial.

De asemenea, la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial încetează interimatului lui Crin Antonescu în exercitarea funcţiei de preşedinte al României. AGERPRES