monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc: Nu am văzut mitingul USL, dar am înţeles că a fost o manifestare gen Kim Ir Sen sau Mao Zedong

Fostul premier Emil Boc a declarat, joi, că nu a văzut mitingul USL de miercuri seară, dar, din câte a auzit, acesta a fost "o manifestare festivistă gen Kim Ir Sen sau Mao Zedong din anii '70".

 

"Sincer, nu am văzut mitingul USL, pentru că am participat la Congresul PPE, dar, din câte am auzit, a fost o manifestare mai mult gen Kim Ir Sen sau Mao Zedong din anii '70. E o decizie a lor, o respect, dar cred că Europa se depărtează tot mai mult de asemenea practici superpopuliste, şi se pretează la practici mult mai pragmatice, care ţin de politici concrete şi nu festivism. Dar festivismul se pare că a devenit o modă în USL. Aşa am înţeles, că a fost o manifestare festivistă", a precizat Emil Boc.

USL şi-a lansat, miercuri seară, pe Arena Naţională din Bucureşti, candidaţii la parlamentare, printr-un miting la care au participat, potrivit organizatorilor, peste 60.000 de susţinători. Evenimentul a avut loc concomitent cu lucrările primei zile a Congresului PPE care are loc la Palatul Parlamentului.

"Sincer, nu am văzut mitingul USL, pentru că am participat la Congresul PPE, dar, din câte am auzit, a fost o manifestare mai mult gen Kim Ir Sen sau Mao Zedong din anii '70. E o decizie a lor, o respect, dar cred că Europa se depărtează tot mai mult de asemenea practici superpopuliste, şi se pretează la practici mult mai pragmatice, care ţin de politici concrete şi nu festivism. Dar festivismul se pare că a devenit o modă în USL. Aşa am înţeles, că a fost o manifestare festivistă", a precizat Emil Boc.

USL şi-a lansat, miercuri seară, pe Arena Naţională din Bucureşti, candidaţii la parlamentare, printr-un miting la care au participat, potrivit organizatorilor, peste 60.000 de susţinători. Evenimentul a avut loc concomitent cu lucrările primei zile a Congresului PPE care are loc la Palatul Parlamentului. Mediafax