monitorulcj.ro Menu
Politică

Angajaţii la stat câştigă mai bine decât cei din mediul privat

Chiar dacă salariile bugetarilor au scăzut faţă de 2008, este în continuare mult mai avantajos să lucrezi la stat decât a privat, relevă datele Institutului Naţional de Statistică.

Anul 2011 a fost, pentru angajaţi, mai bun decât cel precedent. Astfel, câştigul salarial mediu lunar a fost cu 4,1 % mai mare decât în 2010.

Câştigurile au depăşit media pe economie în societăţile cu capital public în timp ce salariile din mediul privat s-au situat cu 4,04% sub media pe economie.

Conform statisticii, ideal pentru un angajat este să lucreze într-o companie de stat cu peste 250 de angajaţi.

Cele mai mici câştiguri au fost în anul 2011 pentru cei care lucrează în hoteluri şi restaurante sau în alte activităţi de servicii. Veniturile acestora au fost cu peste 40% mai mici decât media pe economie.

Faţă de anul 2010, au primit mai mulţi bani cei care îşi desfăşoară activitatea în construcţii, comunicaţii sau industria prelucătoare.

La stat, cei mai văduviţi au fost angajaţii din învăţământ. Salariile acestora au fost în 2011 cu 4,6% mai mici decât media pe economie. Venituri mai mici au avut şi cei din administraţia publică, din sectorul sanitar sau persoanele care se ocupă de activităţile culturale.