monitorulcj.ro Menu
Politică

N. Văcăroiu: „Urmează ani grei, se fură prea mult”

Anii care urmează vor fi unii dintre cei mai grei pentru România, din foarte multe considerente, iar în acelaşi timp în ţara noastră „se fură prea mult”, a declarat ieri preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, cu prilejul reuniunii Clubului de la Bucureşti.

Văcăroiu a arătat că este necesară o autonomie totală pentru Curtea de Conturi, care reuşeşte să aducă anual la bugetul de stat aproximativ 700 de milioane de euro în plus. „Dar suntem departe. Curtea de Conturi are nevoie de autonomie totală, de independenţă totală şi de ceva surse financiare, pentru că aparatul singur are o pregătire corespunzătoare şi avem o forţă umană cu pregătire serioasă şi pentru că e singurul organ care pătrunde sub aspectul controlului în primării în mediul rural”, a argumentat preşedintele Curţii de Conturi.Potrivit acestuia, 60% dintre casele şi vilele construite nu sunt impozitate, din diferite motive - ori nu e clară situaţia terenului, ori nu au autorizaţie de construcţie.În acest context, fostul premier a pledat pentru identificarea de mecanisme instituţionale pentru ca aceia care au furat şi au făcut bani din aceasta să-i poată înapoia societăţii.„Pe domeniul achiziţiilor situaţia este grea şi Curtea de Conturi este extrem de exigentă şi dură începând de acum, pentru că, după toate calculele mele, se fură prea mult. (...) Sunt ani grei, e nevoie mai mult decât oricând să existe un guvern foarte dur şi sperăm ca după alegeri să existe majoritatea parlamentară necesară”, a spus Nicolae Văcăroiu, care a adăugat în context că este necesară totodată revizuirea Codului fiscal, pentru că are unele inechităţi.„Sunt unele lucruri care te fac să te întrebi: Domnule, vrei să sprijini sectorul privat sau vrei să-l demolezi? Apar tot felul de prevederi subterane, reglementări. Sunt multe de făcut”, a spus Văcăroiu.