monitorulcj.ro Menu
Politică

Deputatul Petru Călian cere majorarea valorii tichetelor de masă

Deputatul clujean Petru Călian (PDL, candidat în Colegiul 3 Deputați Cluj-Napoca din partea ARD), în calitate de membru al Comisiei de Buget, Finanţe şi Bănci, e de părere că valoarea nominală a unui tichet de masă ar trebui să crească la 15 lei şi a solicitat Ministerului Muncii emiterea unui ordin în acest sens.

Ultima indexare a tichetelor de masă a fost realizată în martie 2011, valoarea unui tichet fiind stabilită atunci la 9 lei.Petru Călian a precizat că suma de 9 lei este ieşită din actualitate, „în condiţiile în care este necesară corelarea cu fenomenul de majorare a preţurilor la alimente, care reflectă rata îngrijorătoare a inflaţiei”.

„În acest context, absenţa unui progres al valorii nominale a tichetului contravine Legii 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, care prevede că valoarea tichetului se indexează semestrial, în raport cu indicele preţurilor de consum la principalele mărfuri alimentare, anunţat de Institutul Naţional de Statistică. Un tichet în valoare de 9 lei nu poate asigura un nivel optim de nutriţie. Solicit ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, să dispună fără întârziere indexarea tichetelor de masă şi ridicarea valorii nominale a unui tichet la 15 lei, pentru a-şi atinge scopul, acela de a echivala valoarea reală a unei mese zilnice”, susține deputatul clujean.
Un studiu asupra impactului tichetelor de masă, realizat de Institutul de Economie Naţională al Academiei Române, arată că valoarea nominală indexată a tichetelor de masă este una dintre cele mai scăzute din Europa.