monitorulcj.ro Menu
Politică

Mama lui Silviu Prigoană, INTERNATĂ la Institutul Inimii din Cluj.

Mama deputatului Silviu Prigoană este internată la Institutul Inimii "Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca, fiul acesteia spunând că ea este monitorizată de medici, nefiind prima dată când are probleme cardiace, dar că nu este vorba despre "o situaţie complicată".

Directorul medical al Institutului Inimii "Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca, Radu Căpâlneanu, a declarat, luni, că mama lui Silviu Prigoană este internată de duminică seară, fără a da alte detalii. "Mama deputatului Silviu Prigoană este internată la Institutul Inimii, dar nu pot da alte detalii şi nici nu pot să spun care este diagnosticul", a spus Căpâlneanu.

Silviu Prigoană a declarat, la rândul său, că mama sa a fost internată, duminică seară, la secţia de terapie intensivă a Institutului Inimii, unde este monitorizată de medici. "Mama mea a fost internată la Institutul Inimii. Nu este prima dată când este internată cu probleme cardiace, a mai fost de cinci ori, cred. A fost operată mai demult pe cord. Este acum la terapie intensivă şi este monitorizată de către medici, dar nu este o situaţie complicată. Probabil nu şi-a luat medicamentele de inimă", a spus deputatul. Mama lui Silviu Prigoană are 74 de ani.