monitorulcj.ro Menu
Politică

Daniel Buda: „Demagogia face casă bună cu liberalismul“

„Demagogia face casă bună cu liberalismul...“, a declarat deputatul clujean, Daniel Buda, şi totodată candidatul ARD la Colegiul 2, Camera Deputaţilor, referitor la acuzele Ministrului Muncii, Mariana Câmpean, împotriva legii Fondurilor Europene propusă de Buda.

M-aş opri, mai întâi la neîmplinirile unora dintre cei care au spus– de exemplu, că vor majora punctul de pensie la 45%, lucru care nu s-a întâmplat. Revenind la legea pe care eu o propun, cea a Fondurilor Europene, este importantă pentru că absorbţia banilor proveniţi din bugetul Uniunii poate fi îmbunătăţită doar prin crearea unei legi – cadru. Această lege ar trebui să funcţioneze precum Codul civil ori Codul penal, să grupeze cele mai importante norme, astfel încât lucrurile să fie simpluficate, pentru cei care vor să acceseze astfel de fonduri. Pe de altă parte, sunt convins că voi avea susţinere şi din partea unor colegi de la USL, în acest sens“, a declarat Daniel Buda.