monitorulcj.ro Menu
Politică

Petru Călian: „Nu vreau ca pensionarii să devină carne de tun pentru PSD!“

Titularul Colegiului 3 deputaţi, Petru Călian, va intra în cursa pentru parlamentare alături de Aurelia Cristea (USL), Csoma Botond (UDMR), Ioan Ciorca (PRM), Sándor Krisztina (PPMT) şi Rozalia Ceişan (PPDD).

 

În urmă cu două săptămâni, în prima parte a interviului acordat Monitorului de Cluj, deputatul PDL Petru Călian îşi făcea „bilanţul“ pe ultimii patru ani   de mandat în Parlamentul României. Acum, democrat liberalul atrage atenţia asupra dramei unora dintre salariaţii din sistemul bugetar şi totodată propune soluţii pentru pensionari. Nu în ultimul rând, pentru clujenii din Colegiul 3, deputatul are în vedere câteva proiecte administrative.

Călian subliniază că marile proiecte ale României - revizuirea Constituţiei şi reorganizarea administrativ - teritorială - au nevoie de parlamentari experimentaţi.

Rep: - Care sunt obiectivele, priorităţile dumneavoastră pentru următorul mandat? Petru Călian: - Ca iniţiative legislative îmi doresc mai multă aplecare asupra pensionarilor. Vreau să le reamintesc acestora că există o lege care reglementează pensiile, dată de Guvernul Emil Boc, în baza căreia începând cu 2013, pensiile vor fi indexate cu rata inflaţiei plus 50% din cuantumul acesteia – aproximativ 7,5%. Pe termen mediu şi lung consider că singura soluţie pentru a creşte pensiile o reprezintă crearea de noi locuri de muncă, ceea ce înseamnă investiţii. Prin această măsură s-ar lărgi baza de contributori la bugetul de pensii ceea ce ar crea premisa creşterii reale a acestora. Totodată, în calitate de parlamentar, pe lângă problema pensionarilor, nu pot să uit şi să nu amintesc drama multor salariaţi din sistemul bugetar. Dau şi un exemplu şi precizez că în sistemul de sănătate o asistentă medicală are un salariu de 600 de lei. Dacă ne gândim că aceşti salariaţi au şi familii, atunci consider că şi această pătură socială are probleme la fel ca pensionarii. Aş mai da un exemplu asupra căruia trebuie să ne aplecăm mai mult - mediul de afaceri, pentru că acesta aduce bani la bugetul statului. Dacă nu vom oferi în primul rând stabilitate legislativă, atunci nu rezolvăm nimic. Trebuie să încercăm să stimulăm angajarea cu acte în regulă în câmpul muncii. Dacă nu venim cu facilităţi fiscale care să nu diminueze bugetul, dar să stimuleze munca legală, sau prin reducerea cotei unice - cota unică poate fi redusă de la 16% la 12% - nu se va relansa economia. Pe urmă, pe lângă această stabilitate, mai este nevoie de o stimulare prin susţinerea mediului de afaceri astfel încât să devenim şi mai competitivi pe piaţa externă. Cu alte cuvinte să exportăm mai mult, astfel încât balanţa dintre exporturi şi importuri să încline în favoarea exportului, pentru că atunci vom avea automat venituri sulimentare la bugetul brut al României. O asemenea măsură ar duce implicit şi la o creştere economică pozitivă. Reamintesc că în ultimele şase luni România a mers pe minus, adică nu mai avem creştere economică sau avem o creştere economică negativă. Aici ne-a adus domnul Ponta, cu guvernul său. Acestea sunt cele mai importante pârghii din care, desigur, pot rezulta şi altele. Rep: Ce priorităţi aveţi în vedere pentru clujenii din Colegiul 3?Petru Călian: - Cele mai grave probleme au fost rezolvate şi mă refer aici la centura ocolitoare, la străzi, alei, anveloparea blocurilor, primării de cartier, cluburi ale pensionarilor. Mai sunt desigur şi altele, care urmează să fie rezolvate. Dar priorităţile sunt anveloparea blocurilor, în continuare, astfel încât cetăţenii să plătească mai puţin pentru energie, pentru încălzire. Tot aici rezolvăm şi problema estetică a blocurilor. Desigur, mai sunt de rezolvat alei, trotuare neasfaltate. Am fost pe fiecare străduţă, iar ulterior m-am interesat şi la primărie, să văd când se rezolvă. Am luat la pas tot colegiul. Desigur, sistemul de iluminat poate fi îmbunătăţit, la fel şi siguranţa cetăţenilor. Mai sunt şi alte probleme cum ar fi crearea unei pieţe moderne în cartierul Gheorgheni. Am purtat o discuţie cu specialiştii din primărie, şi sper să se găsească soluţii astfel încât în Piaţa Mercur să avem o piaţă modernă, aşa cum avem în Piaţa Hermes. Am identificat acolo un teren şi îmi doresc din suflet dacă se poate ca în următorii patru ani să avem acolo o piaţă modernă. O altă dorinţă a mea este să deschid birou parlamentar şi în Gheorgheni şi în Mărăşti. Rep: - Cum aţi sprijinit mediul de afaceri clujean? Petru Călian: - Am fost deputat şi m-am implicat în sprijinirea mediului de afaceri. Există astfel o măsură pe care am promovat-o chiar eu, în acest sens. Mă refer la neimpozitarea profitului reinvestit. Este o măsură luată în perioada Guvernului Boc. Într-o scrisoare, într-un document m-am adresat ministrului de Finanţe de atunci, premierului şi preşedintelui Traian Băsescu. Pot să mai dau un exemplu, stimularea tinerilor care vor să îşi deschidă o afacere, prin acordarea acelui ajutor de 15 mii de euro, pentru orice tânăr care este la prima sa afacere. Dar eu cred că aici, în acest domeniu, în primul rând este nevoie de stabilitate legislativă. Şi sper ca economia să ne permită şi să reducem taxa pe valoarea adăugată, care a fost majorată din raţiuni pur economice şi în conjuncturile crizei financiare europene. Dacă nu luam aceste măsuri, riscam azi să avem probleme mult mai mari, să fim chiar în situaţia Greciei. Rep: - Ce proiecte aveţi în vedere pentru micii întreprinzători?Petru Călian: - Vreau să mai adaug ceva legat de mediul de afaceri şi implicit de micii întreprinzători. Problema nu este legată însă doar de Cluj-Napoca, sau de Cluj, ci este o problemă naţională. Din păcate, pe fondul scăderii economice, întregul mediu de afaceri, inclusiv micii întreprinzători, are de suferit, datorită lipsei comenzilor. Or lipsa comenzilor vine pe fondul scăderii consumului. Iar scăderea consumului se datorează faptului că oamenii au din ce în ce mai puţini bani şi consumă tot mai puţin. 80% din venitul românilor, din păcate, merge pe hrană, ceea ce nu e în regulă. România este printre primele 3 ţări la capitolul scădere a construcţiilor, deci devine vulnerabilă şi din acest punct de vedere. Astfel, putem vorbi de un cerc vicios care se răsfrânge asupra micilor întreprinzători. Din acest punct de vedere susţin cu tărie că 7% din PIB sau mai precis, cel puţin 7,5 miliarde de euro, să fie repartizaţi şi în bugetul anului 2013 pentru investiţii. Rep: - Care credeţi că sunt domeniile cele mai importante pentru români şi ce ar trebui făcut pentru acestea în următorii patru ani?Petru Călian: - Cred că prioritare sunt domeniile Sănătăţii şi Educaţiei. Avem nevoie de o lege europeană a Sănătăţii, care să răspundă tuturor aşteptărilor şi în primul rând, avem nevoie de stabilitate ministerială şi de specialişti. De asemenea, avem nevoie de cel puţin 4% din PIB pentru sănătate, pentru că este domeniul primordial - dacă nu ai sănătate, nu ai nimic. Legislaţia este extrem de nepotrivită, iar de şase luni lucrurile s-au complicat şi mai mult. Este un vid legislativ în acest domeniu. În domeniul Educaţiei, în judeţul Cluj lucrurile nu sunt roz deloc. Astăzi, 158 de şcoli din Cluj funcţionează fără autorizaţie sanitară. Adică, fie nu au apă, fie nu au grup sanitar. Suntem ultima ţară din Europa la acest capitol. Educaţia fără investiţii, fără profesori bine plătiţi, nu mai este educaţie până la urmă. Avem nevoie de cel puţin 5% din PIB. Rep: - Ce proiecte investiţionale aveţi în vedere pentru clujeni?Petru Călian: - În aceşti patru ani am direcţionat peste un miliard de euro pentru infrastructură în mod special. Îmi doresc foarte mult să aducem bani pentru centura ocolitoare de nord a Clujului (aici reamintesc faptul că Ponta a tăiat orice finanţare pentru acest proiect), plus bani pentru Autostrada Transilvania - din bugetul statului dar şi cu bani europeni. Şi nu în ultimul rând, susţin cu tărie o lege a fondurilor europene, să cunoaştem cu subiect şi predicat ce trebuie făcut pentru a accesa fonduri europene. Mă alătur echipei noastre, echipei PDL, ne dorim o lege a fondurilor europene. În final, ca un cuvânt de încheiere: am opt ani de mandat, clujenii trebuie să înţeleagă faptul că, din momentul în care l-au ales ca primar pe Emil Boc, trebuie să îi ofere domnului Boc pârghii la Bucureşti, are nevoie de parlamentarii lui. În caz contrar, Clujul nu va mai primi bani. Apoi, trebuie să precizez faptul că unui parlamentar nou, fără experienţă, îi trebuie doi ani numai pentru a se obişnui cu holurile şi încăperile Parlamentului, nu să mai şi facă ceva. Aşa a fost, de altfel şi în cazul meu. Reamintesc faptul că vin proiecte mari - modificarea Constituţiei, reorganizarea administrativ-teritorială. Iar pentru asta electoratul trebuie să aleagă oameni cu experienţă. Urmează o perioadă decisivă, mă refer la următorii patru ani, pentru România. Mai mult, trebuie să fim optimişti, să privim spre viitor şi să păstrăm trendul european, pentru că nu putem face paşi înapoi. Chiar dacă sunt şi inconveniente, direcţia cea bună şi singura este Europa. Luptăm pentru „mai multă Europă!“.

Citiți și: Cel mai eficient parlamentar din Transilvania, din nou în luptă pentru Colegiul 3, Camera Deputaţilor