monitorulcj.ro Menu
Politică

Videanu: ARD respectă votul românilor, USL poartă responsabilitatea pentru soarta societăţii

Liderul ARD Adriean Videanu a declarat, luni, că ARD respectă rezultatul alegerilor şi va face opoziţie pentru a apăra democraţia, iar USL poartă cea mai mare responsabilitate privind soarta societăţii româneşti.

 

"ARD respectă votul românilor, un vot al românilor nu poate fi catalogat ca un eşec cel mult poate fi catalogat, din punctul nostru de vedere, ca un moment de reflecţie internă a activităţii noastre în ansamblu. Din acest punct de vedere, USL începând de astăzi poartă cea mai mare responsabilitate faţă de evoluţia societăţii româneşti. Guvernul USL2 nu mai poate da vina pe guvernul USL1", a precizat Videanu, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă vede rezultatele obţinute de ARD ca un eşec, el a adăugat că Guvernul USL ar trebui să rezolve imediat aşteptările românilor şi că ARD va acţiona ca principalul partid de opoziţie şi va face o opoziţie constructivă.

"Ca principal partid de opoziţie, vom face o opoziţie constructivă, pentru a apăra statul de drept, pentru a apăra o Românie europeană, pentru a apăra stabilitatea economică a României, atât de necesară într-un moment destul de greu", a mai spus Videanu.