monitorulcj.ro Menu
Politică

Cristian Preda: „Asocierea USL-UDMR vizează izolarea PDL pe plan european“

Europarlamentarul PDL Cristian Preda susţine că asocierea Uniunii Social Liberale cu Uniunea Democrată Maghiară din România ar viza izolarea PDL pe plan european.

Într-o postare publicată duminică pe blogul său, Preda spune că, deşi USL are două treimi din Parlament, UDMR este dorită la guvernare, pentru ca, împreună cu celelalte minorităţi, Puterea să tindă spre trei pătrimi. El explică „tentaţia unei majorităţi mai mult decât confortabile de a deveni o super-majoritate“.

„Dacă s-ar ajunge la un guvern uselisto-maghiar, ar fi vorba de asocierea unor partide care aparţin celor trei mari familii politice europene: cea socialistă (din care face parte PSD), cea liberală (reprezentată de PNL) şi cea mai influentă dintre toate, familia populară (din care face parte şi UDMR). La ce bun? Un scop ar fi izolarea PDL în plan european, fiindcă USL nu şi-a revenit din şocul dezavuării de astă-vară. Nu e exclus ca UDMR să meargă pe acest drum. Din motive diferite de cele useliste“, scrie democrat-liberalul.

UDMR vs. Viktor Orban

În plus, el afirmă că USL vrea să recâştige „onorabilitatea europeană în faţa publicului din România, susţinând că toţi europenii sunt la putere la Bucureşti“, iar „facţiunea dominantă din cadrul Uniunii maghiare îşi doreşte ca, prin prezenţa ei în Guvern, să slăbească influenţa lui Orban Viktor asupra comunităţii maghiare din ţara noastră, fiindcă premierul de la Budapesta l-a susţinut până acum foarte ferm pe principalul adversar al UDMR, şi anume Laszlo Tokes“. Pe de altă parte, Preda susţine că din declaraţiile post-electorale rezultă clar că pe masa negocierilor USL-UDMR se află chestiunea revizuirii Constituţiei. „Public, s-a sugerat că ar fi dispute despre recunoaşterea articolului 1. Nu este, de fapt, singura miză. USL caută probabil aliaţi pentru menţinerea bicameralismului, ca şi pentru o diminuare a rolului preşedintelui în economia generală a regimului viitor. Foarte probabil, soluţia va fi testată chiar în regimul actual, şi anume pe Traian Băsescu. Căruia i se va recita, spre domesticire, articolul 96 din textul actual al Constituţiei'“, punctează Preda. El conchide că nu este exclus ca articolul 96 din Legea fundamentală, potrivit căruia Parlamentul poate hotărî punerea sub acuzare a preşedintelui României pentru înaltă trădare, „să fie un reper important în lunile care ne separă de alegerile prezidenţiale“.