monitorulcj.ro Menu
Politică

Vasile Dâncu, despre „epoca corciturilor ideologice și metisajelor“

În opinia sociologului clujean, Vasile Dâncu, „s-a depolitizat cea mai politică dintre campaniile electorale“.

 

Referindu-se la campania electorală pentru alegerile parlamentare care au trecut, Dâncu constată, pe blogul său,  că „a fost o fugă generală de identitate din mai multe motive“. Sociologul subliniază faptul că PSD avea un program lansat încă din 2011 și relansat cu modernizări la 8 noiembrie 2012, destul de cuprinzător, cu diagnoză, soluții, riscuri, măsuri, variante de strategie, dar „care a rămas pe site“. În ceea ce îi priveşte pe liberali, aceştia nu au participat prea mult la program, dar asta nici nu are importanță dacă și l-au asumat formal, cel puțin, scrie sociologul clujean. „PSD nu putea comunica programul cu toată energia, acesta fiind în mod normal program de stânga, pentru că partenerii lor, liberalii, vroiau să se poziționeze pe dreapta, sau să ocupe și dreapta. Chiar dacă acceptaseră o anulare a mesajului lor, când s-au unit cu stânga pesedistă, liberalii nu puteau comunica ideile lor pentru că ar fi jenat partenerul mai mare, elefantul de stânga pe spinarea căruia puteau lua mai multe voturi și poziții în guvern. Deci, pentru ei,  tăcerea era de aur“, explică Dâncu.

ARD a trecut la o „dreaptă de manual“

De asemenea, sociologul clujean mai susţine că ARD a trecut prea rapid la o dreaptă declarată, „de manual“ și, pur si simplu, s-a speriat de reacția oamenilor din 2012, începând de la manifestațiile din ianuarie. „Împinși de niște consultanți străini care le-au împuiat capul liderilor PDL că dreapta are „favorabilitate” mare în România, pedeliștii au descoperit că oamenilor le pasă mai mult de traiul lor zilnic decât de stânga sau dreapta așa că au încercat să se camufleze după inimi și inimioare. Adevărul este că lucrul care a enervat mai tare populația decât tăierile salariale sau alte forme de austeritate a fost credința fanatică a lui Boc și a colegilor că dreptatea este de partea dincolo de consecințele asupra nivelului de trai și foarte repede se va vedea că România va scăpa de criză și că ei au avut dreptate. Ce nu a înțeles primarul Clujului este faptul că starea de criză va fi de acum încolo starea normală a descrierii economiilor, iar a ține sub tensiune țările lumii prin comunicarea de criză este un instrument de hegemonie a marilor puteri, dar și că România nu va mai ieși, în mod real, din criză mult timp de acum încolo deoarece rămânem an de an fără resursele cele mai importante de dezvoltare“, mai spune Dâncu.  

Sunt la modă corciturile

Asumarea fanatică a identității politice, chiar dacă pare că este o intreprindere cinstită, nu mai emoționează pe nimeni, conchide Dâncu. „Azi sunt la modă corciturile, metisajele ideologice, politice sau de orice fel, iar cine nu înțelege asta poate dispărea cum a dispărut PNȚCD. Cred că nici pedeliștii nu vor mai face această greșeală după ce vor debarca ardelenii de prin conducere. Unde mai punem la socoteală că înafara de PNL, partid luat în gazdă de PSD, nu a mai rămas nimic pe scena politică dintre vechi, înafara celor din FSN- ul iliescian. Excepţie este Dan Diaconescu, dar el este ca și poporul de la Revoluţia din 1989, acceptat pentru că este figurantul în care se trage“, conchide Dâncu.