monitorulcj.ro Menu
Politică

USL vrea Parlament „obez“ şi senatori „regionali“

O altă propunere a USL pentru modificarea Constituţiei este Parlament bicameral, cu menţiunea ca Senatul să devină reprezentantul colectivităţilor locale. Pe de altă parte, această prevedere se leagă şi de proiectul regionalizării.

Astfel, în viziunea USL, Senatul va deveni Cameră Regională şi se va ocupa strict de problemele administraţiei locale. Senatorii ar putea fi aleşi uninominal ca reprezentanţi ai comunităţilor locale. Opoziţia nu este de acord cu varianta pe care USL o are în vedere şi o susţine pe cea de la referendum, mai exact unicameral şi 300 de parlamentari. De asemenea, unii sociologi atrag atenţia asupra faptului că foarte multă lume nu percepe efectele acestei propuneri şi a altora, de altfel, din Constituţie. Românii aşteaptă dezbateri pentru transparenţă, pentru că, cel puţin până acum, Puterea şi Opoziţia nu au comunicat nimic, spune sociologul Ioan Hosu.

Noi structuri pentru baronii USL

Democrat liberalii susţin, la revizuire, 300 de parlamentari, şi nicidecum senatori care să reprezinte colectivitatea locală. Aceasta pentru că, în contextul regionalizării, nu am face decât să creăm posturi pentru baronii USL, atrag atenţia reprezentanţii PDL. „Noi vrem să se ţină cont de referendumul din 2009, adică o singură cameră, cu 300 de parlamentari. Altfel, este împotriva voinţei poporului. Cum va fi, consilii regionale, păstrăm consiliile judeţene, mai facem încă o structură…? Adică, se va crea o structură pentru baronii USL…“, a declarat deputatul Adrian Gurzău, pentru Monitorul de Cluj.

Ce rol ar avea senatorii?

Vicepreşedintele PNL Cluj şi totodată consilier judeţean, Mihai Szeplekan,  susţine că mai întâi trebuie să se ia o decizie în privinţa regionalizării, pentru ca apoi să decidem ce fel de Parlament să avem. „Până nu se va decide exact pe ce variantă se va merge, nu putem spune nimic. Trebuie să existe dezbateri şi să decidă pe ce variantă se va merge. Ulterior, să vedem, dacă senatorii să devină regionali sau să rămână la Bucureşti, iar Camera Deputaţilor să îşi păstreze funcţiile. Adică, mă întreb, dacă va rămâne doar un preşedinte regional, fără consilieri regionali, da, este bună această propunere care vizează senatorii, dar dacă ar fi şi consilieri regionali, atunci care ar mai fi rolul senatorilor, în această variantă“, a declarat Szeplekan.

Hosu: „Sunt necesare dezbateri!“

Sociologul Ioan Hosu atrage atenţia asupra faptului că o asemenea propunere - ca de altfel, toate prevederile pe care USL le are în vedere -trebuie dezbătute, astfel încât societatea civilă să le cunoască. În opinia acestuia, atât Puterea, cât şi Opoziţia trebuie să se implice, astfel încât Constituţia să fie modificată în mod transparent. „Foarte multă lume nu percepe efectele acestei propuneri şi a altora, de altfel, discutând despre modificările din Constituţie. Cei de la USL propun, dar nu comunică nimic, nimănui. Pe de altă parte, aici trebuie să intervină şi Opoziţia, dar care Opoziţie… Sunt câteva propuneri pe care le vedem că circulă pe surse, despre care se vorbeşte. Ne aşteptăm să vedem propuneri şi dezbateri, la care să participe reprezentanţi ai Puterii, ai societăţii civile, media. Trebuie să ne fie explicate propunerile pentru că oamenii trebuie să cunoască efectele pozitive şi negative, trebuie să vină cu alternative şi să ne spună ce doresc să facă, de fapt“, a comentat sociologul clujean.

Hosu critică lipsa de reacţie a Opoziţiei

Mai mult, spune Hosu, din cauza lipsei de reacţie a Opoziţiei şi a lipsei dezbaterilor, Constituţia ar putea trece, la revizuire, sub semnul lui „merge şi aşa“. „Mi-e teamă că este posibil ca propunerile privind Constituţia şi regionalizarea să fie trecute sub semnul lui „merge şi aşa“. De aceea, repet, este nevoie de propuneri, dezbateri, pentru transparenţă, să fie un proces participativ, transparent şi în interesul public. Aşteptăm ca Opoziţia să ia atitudine, să se implice în acest proces, pentru că cel puţin acum Opoziţia nu este vocală. Vrem să îi vedem pe parlamentarii noştri şi pe posturile de televiziune regionale şi naţionale- să vorbească despre aceste proiecte, de exemplu, regionalizarea este foarte importantă pentru Transilvania“, a mai spus Hosu.